N-o sa fim niciodata MIT

Fiindca scopul ultim al invatamatului nostru universitar nu e sa-ti dea aripi sa continui, ci sa te faca sa intelegi cat de tampit ai putut sa ajungi si cat de destepti sunt cei care iti predau. Fiindca numar pe degetele de la o mana oamenii care aveau ce cauta sa-si impartaseasca cunostintele altora, si am o lista intreaga de persoane care n-au inteles nimic din modulul de pedagogie[asta daca l-au facut]. Fiindca sunt profesori care dau note dupa semnul zodiacal si ascendenti, sau care nu accepta studenti in sala de curs daca au la mana ceasuri electronice[bad karma, cica!--daca-mi aratati unde anume se insinueaza aceasta karma intr-o facultatea profund tehnica, promise to drop the idea]. Fiindca in ditamai facultatea de electronica, sunt inca profesori care n-au nici o treaba cu tehnologia si dau zoom la jpg-uri mutand mai aproape/departe masa pe care sta proiectorul. Fiindca sunt atatia oameni care ar trebui sa dea 2 bani pe faptul ca au 100 de perechi de urechi, si se limiteaza la a te face “idiot” sau “incompetent”. Fiindca intr-o universitate in care sunt 5 studente/grupa[intr-un caz fericit] se gasesc asistenti care sa remarce “Te-ai descurcat destul de bine, pentru o fata”. Fiindca sunt indrumatori de licenta care-ti pot raspunde la intrebari invocand “Cauta si tu pe Google”. Fiindca sunt oameni care nu inteleg ca o propozitie are un inceput si un sfarsit si nu pot face nici macar efortul sa se concentreze sa-ti raspunda la ce ai intrebat.

Fiindca la noi personalul de curatenie isi ia cafeaua de dimineata+tigara aferenta in sala care se presupune a fi curatata pana la 7.45 cand sosesc studentii, si fiindca nici un angajat al vreunei institutii de stat[cu atat mai putin una cu pretentii de tipul U-N-I-V-E-R-S-I-T-A-T-E] n-ar trebui sa-si permita sa se adreseze studentilor cu “porcilor”.Fiindca anul trecut nici la sfarsitul lui noiembrie nu exista caldura in corpul principal, iar scrisul cu manusi era la ordinea zilei. Fiindca abia la inceputul lui octombrie s-a schimbat geamul spart de pe un nenorocit de hol pe care asa il stiu de cand am intrat in facultate. Fiindca inca exista scaune in niste sali de curs din care ies paie. Fiindca nimic nu se face daca nu exista un interes la mijloc.

D-aia n-o sa fim niciodata MIT, domnule profesor, fiindca suntem prea aroganti ca sa ne pese de orice altceva decat confortul propriu si personal. Incepand ierarhic de sus in jos.

Cea mai recenta obsesie

The grass is always greener on the other side.

Ca facultatea asta e mea e plina de oameni care n-au ce cauta acolo (si nu vorbesc numai de studenti) , v-am mai zis. V-am mai zis si cat e de plictisitoare, cum pune ea accentul pe cele mai nepotrivite chestii, cum te face sa-ti doresti orice altceva, numai pregatire tehnica, nu, cum te face sa te scarbesti de mai tot si toate, si multe multe altele care n-ar incapea nici pe un sul interminabil de hartie igienica.

Si daca credeti ca asta inseamna mult, lista de mai sus e in continua completare de cateva saptamani incoace, cand toate drumurile & cautarile mele scolare ajung la MIT (daca exista cineva care  nu stie ca MIT stands for Massachusetts Institute of Technology, locul in care mintile sclipesc cel mai sclipitor, sa-si dea singur doua palme zdravene c-a trait pana acum degeaba. Linistiti-va, glumeam. Dar ca sa va aduc  in tema, acest MIT este un fel de mama a politehnicilor , oaza a lihnitilor de telehnologie si nu numai, scoala pentru tot felul de oameni interesanti – ca sa va faceti o idee, tipii de la Mythbusters au terminat mai toti MIT-ul.)

Pe langa faptul ca daca ai vreo inclinatie de genul asta, nicaieri n-o sa te simti mai acasa ca la MIT (de citit marturiile studentilor- si blogurile lor, ca sa nu credeti ca i-a luat directoarea numa’ p’aia tocilari sa scrie pe site), oamenii de-acolo isi mai si impartasesc din imensa inteligenta publicului larg, in speta au ditamai site-ul cu toate cursurile, temele, laboratoarele, quizurile, examenele pe care le poti citi ca sa-ti maresti decoru’ de la mansarda.( Iti dai seama cum ar fi sa nu mai dai 50-100 ron pe Xerox in fiecare semestru, ci sa ai tot la indemana, civilizat si gratuit? )

In aceasta minunata universitate, undeva, intr-o facultatea obscura (pentru noi) Mechanical Engineering , exista un curs superb, magnific, extraordinar, fantastic si uimitor: toy product design. Pe romaneste, jocuri&jucarii. Cum ai putea sa nu adori mersul la facultate, cand la sfarsitul semestrului ai sa tii in mana o jucarie pe care tu ai gandit-o si tu ai facut-o de la zero? Si te-ai mai si distrat copios pe parcurs.

Cursul asta m-a entuziasmat atat de mult, incat ma gandeam sa-mi ofer singura ocazia sa fac asta, alegandu-mi o tema de licenta din ‘domeniu’.Pana mi-am adus aminte de povestea (populara, cum numai folclorul popular poate nascoci) unui student care a prezentat ca proiect de licenta un robotel/catel robotizat care latra daca simtea vreun obstacol la mai putin de x cm, si inainta la o comanda y, care a fost la un pas de un extraordinar 4. Motivatia comisie? Proiectul era prea simplu. Asta in contextul in care un student de anul 3 e perfect capabil sa surtcircuiteze cele mai banale chestii fara sa-si dea seama, si tot in contextul in care pana in anul 4 cei mai multi dintre viitorii sustinatori de licenta vor fi pus mana sa faca ceva adevarat , numai daca se vor fi angajat in domeniu.

Asa ca nu-mi ramane altceva de facut decat sa visez noaptea jocuri, jucarii si alte minunatii (e oricum o schimbare potrivita fata de alfabetul grecesc), in ideea ca poate voi gasi si eu o comisie in fata careia sa-mi prezint entuziasmul