so many things to say,so little time to do it

O zi geroasa ca ochii lui de foc rece. Atunci au hotarat ‘sa se cunoasca mai bine’. Uitand totdeauna de diferentele dintre ei doi, si considerand ca Zmeul-Barba-Albastra ii umple acea curiozitate numita inima, Cenusereasa noastra incepu incetul cu incetul sa-si lege viata cotidiana si sociala (atat cat poate avea o Cenusereasa ) de el.

Incepuse chiar sa creada ca-l iubeste , numai ca ideea de a iubi un Zmeu i se parea de neconceput, mai ales pentru ca stia de la doica sa din copilarie ca aceasta ‘specie’ nu ar putea fi capabila de astfel de sentimente.Cu toate astea, se hotari sa riste.A riscat, crezand ca intr-adevar exista o relatie de egalitate intre ‘curioziate’ si ‘inima’.

Dar se pare ca si de data asta folclorul avea dreptate. Intr-un timp foarte scurt, intuitia ii dadu de inteles ca e doar un ‘Cautator’ si nu va putea fi vreodata mai mult. Ruptura ere iminenta. La fel si durerea. Durerea de a fi renuntat la un cineva care, prin atribuire (si numai prin atribuire!) , ajunsese de la ‘Barba-Albastra’ la ‘cineva’.

A urmat , cum era de asteptat, ’perioada de doliu’.O perioada in care se obisnuise sa adoarma plangand (de ce dracu’, numai ea stia!) si o perioada in care orele de statistica mortalitatii si marketingul grajdurilor o lasau mai rece ca ochii aia doi de care-i era asa dor. Se gandea numai la cate facusera impreuna, la cat ii deschisese ‘orizontul’ si la cati oameni cunoscuse prin intermediul lui. Si, in mod uimitor, nu-si putea explica cum de ceilalti nu erau nici zmei, nici capcauni , asa cum i-ar fi stat bine unui zmeu sa aiba prieteni.Cunoscuse oameni (!!) foarte draguti, multi si aproape zilnic; incerca sa si-i aduca aminte dar acum nu-si mai amintea nici unul…. Deodata, ii aparu in minte figura unui Aparator. Un aparator al tuturor lucrurilor bune pe care Zmeul le respingea.

Intamplarea a facut ca intr-o zi– calda de data asta- ochii ei sa intalneasca frumusetea si calmul ochilor Aparatorului. Minutele care au urmat au fost ca cei sapte ani de seceta pentru poporul lui Israel (care inca nu exista ,evident ). A fost furtuna,vulcanul,cutremurul…Niciodata inainte ‘imparatia’ ei nu suferise atatea daune.

Si cu toate astea…

A fost odata ca niciodata o Cenusereasa. Putea foarte bine sa fie si o Frumoasa din Padurea Adormita, da’ parca prea e luat din basme, iar Scufita Rosie e exclus, nu de alta da’ blonda cu scufita rosie suna deja a fetish. Si…revenind…Era o Cenusereasa-mica, fraiera si blonda (adica combinatia perfecta) –careia i se spusese profetic la inceputul anului ca va cunoaste o persoana care ii va schimba viata si ca va avea un an plin.

O perioada mai lunga de timp, dupa si in timpul cursurilor de perfectionare a cunostiintelor si bunelor maniere pe care parintii si societatea o obligau sa le faca, a crezut ca a cunoscut acea persoana.

Pe holurile palatului, inaintea unei ore de statistica mortalitatii capcaunilor, un vant iernatic a izbit-o in fata. N-a durat mult pana cand s-a vazut fata-n fata cu Zmeul .Sau cel putin ea asa stia ca-l cheama (sau cel putin asa auzise). Acesta avea obiceiul sa cutreiere deseori camerele fetelor de-mparat si cauta tot timpul sa aleaga cele mai interesante si ‘cool’ printese pentru a le trece in agenda
neagra a cuceririlor. Era un fel de Cautator; un Barba-Albastra al unor timpuri pseudo-moderne, care smulgea de la fiecare cate o bucatica de inima cu care pleca victorios, alaturand-o galeriei din pivnita.
Insa de data asta , el nu se oprise in fata nici unei alte fete de imparat, ci o fixa pe Cenusereasa cu ochi de foc rece.
N-a trecut mult pana la urmatoarea intamplare de acest fel si asa, acest Barba-Albastra-Zmeul ii infipse o pioneza intr-un loc din…curiozitatea ei (desi ea numea aceasta curiozitate ‘inima’).

Azi asa, maine asa, pana intr-o zi…