E decembrie

Si mie nu-mi place deloc luna asta. Daca tot suntem acolo, taiati de pe lista si noiembrie, ianuarie, februarie, martie sau oricare luna a calendarului in care exista probabilitate mai mare ca 50% sa ninga. Rectific, o probabilitate oricat de mica. De fapt, daca ma gandesc bine, nu cu zapada am ce am, cat mai degraba cu frigul, mocirla si vantul. E o combinatie care imi displace complet, si faptul ca in ultimele zile am avut parte si de asa ceva, nu m-a ajutat [ba deloc, as putea spune] sa nu mai fiu cranky.

Si nu, sarbatorile de iarna NU sunt un plus.

In aceasta calda si voioasa nota, am plecat la cautat cadouri – asta fiind un lucru care-mi place si care deobicei imi iese, asa ca am incercat sa contracarez efectele bosumflarilor de mai sus, cu ceva pozitiv. Si daca intratul intr-un magazin [cald] cu goodies diverse si shiny e un premiu destul de bun, unul si mai bun e sa dai de oameni draguti. Din aceasta categorie, nenea de la…[se va completa dupa inmanarea darului cu pricina], care desi era spre sfarsitul programului, si desi sunt sigura ca avusese partea lui de clienti nehotarati, a reusit sa fie surprinzator de amabil si dragut. As putea sa spun de departe cel mai dragut dintre cei cu care am interactionat in ultimul timp [bine, bine, e la egalitate cu tipul de azi care a reusit sa nu ma faca sa ma simt ultimul om de pe lume fiindca m-a piuit sistemul de alarma–cum probabil se considera ca ar trebui sa te simti, daca o patesti-eu ma gandeam doar cum o sa alerg pana la mansarda, s-o aduc pe casiera si cum o sa pierd yet another 15 min pe o chestie care nu era vina mea– ba chiar si-a cerut scuze ca restul anagajatilor n-au fost suficient de atenti ca eu sa nu patesc asta.Cum ziceam, normalitatea e surprinzatoare.

Thus, I’m a bit less cranky dar pana duminica nu garantez nimic.

In ultimul timp

Am dezvoltat o alergie interna fata de toate lucrurile care merg prost din cauza nepasarii. Mi-am descoperit instincte de supravietuire [adecvata, nu fortata- asa cum e cand toata lumea face ceva ce n-ar trebui sa faca, dar e mult prea energy-consuming sa-si miste fundurile catre obiceiuri mai bune], m-am surprins de propria-mi lene si am inceput cautarea de un ‘Claritine’ suficient de bun ca sa functioneze in astfel de momente. In plus fata de astea, am aflat ca Windows7 e offlimits pentru calculatorul meu pensionar si in urma cu noile tehnologii. Which kinda sucks, fiindca era singurul lucru care ma tinea in priza pentru o noua instalare de sistem de operare – proces anevoios, care, acum ca nu mai exista tentatia, va fi amanat ’till the end of time, cand calculatorul meu va ajunge la muzeul Windows Xp si nu va mai trebui sa ma gandesc la asta.

Pe scurt, 6/8 ore petrecute pe plantatie saptamana asta m-au mai imbatranit cu 5 ani, astfel ca joia dinaintea unei vineri binemeritate miroase al naibii de asemanator cu week-endul. Desi n-ar trebui. Daaarrr, dupa o tura de Afi Palace cacamaca, luat de 3 ori la parter, 2 ori la etaj + pierderile de traseu de rigoare dupa o trezire fulger la 06.30, 3 ore de curs ametitor de plictisitor si o alta lucrare la un alt curs, am ajuns sa-mi simt niste muschi care uitasem ca exista in dotare. Asa ca adaugam la faptul ca deja mi-e somn [si nu e decat 19.27], si faptul ca trebuie  sa adorm cu febra musculara [yes, I'm that fit].

Da, mai scriu pe blog

Cateodata. Cand nu mi-e prea rusine ca a trecut atata timp incat nu mai stiu sa leg o fraza suficient de coerent, logic sau amuzant , cand am noroc si planetele mi se aliniaza ca electronii sa nu fuga toti intr-o aceeasi directie, scurtcircuitandu-mi in numeroase randuri sursa sau cand apuc sa stau in fata monitorului atat de mult incat sa realizez ca daca deschid 6 drafturi in 5 zile n-o sa recupereze timpul ‘pierdut’ pana acum.

De fapt, am ruginit. Si mi-e din ce in ce mai greu sa consider ca ceva merita sa ajunga aici, drept pentru care nu mai ajunge  aproape nimic. Dar nu e nici o zi mai buna ca o zi de luni, cand daca decizi ceva o sa te tina muuult si bine, nu?

Nu, dar de undeva trebuia sa incep.

D’aia sunt a little rough around the edges. Daca erati curiosi.

Una alba

Cand esti abia anul trei (3) de facultate si incerci sa gasesti un amarat de internship in timp ce restul colegilor tai de liceu termina facultatea, lumea se misca deja destul de repede. Cand aflii ca unii din colegii tai de liceu au facut deja pasul ala important, lumea incepe sa se invarta din ce in ce mai repede si chiar si pentru un moment, uiti ca oamenii se casatoresc la putin dupa majorat de cand era bunica fata (asta e un obicei care nu se invecheste cu vremea) si nu-ti vine in cap decat ca e prea devreme, sunt prea tineri, eu inca n-am terminat facultatea si astia incep sa se ia in jurul meu, cand am ajuns in stadiul asta atat de avansat, ar trebui sa ma ingrijorez?  (plus inca o mie de intrebari de care va scutesc, ideea fiind deja clara).

M-am gandit intotdeauna ca atunci cand o sa ajung sa particip la nuntile prietenilor mei, discrepantele dintre noi nu vor fi atat de mari (ah, nu mai pot sa stau, ca am maine examen vs trebuie sa-i luam scutece lu’ ala micu) , dar am prevazut eu oare in tot acest exercitiu de imaginatie ca acest moment o sa vina atat de curand?

Se pare ca nu. Trebuie sa ma las de predictii. It’s definitely not my field of expertise.

Logout

E ultima saptamana din semestru si, ca intotdeauna cand am treaba de rezolvat, se gasesc lucruri mai bune de facut care sa ma indeparteze usor, dar sigur, de la minunatul plan creionat cu grija de dimineata, cand ma spalam pe dinti.

Joi am lucrare la MT(medii de transmisiune), asta dupa ce miercuri voi avea de predat un proiect java pe care nu stiu nici acum sa-l rulez (asa-i ca comic?), o alta lucrare de seminar la o disciplina pe care o cunoaste toata blogosfera politehnista ca restanta-to-be si un seminar la care am destule sanse sa fiu scoasa la tabla (da, aceasta manevra pedagogica mai este inca folosita prin unele facultati, oricat de ciudat vi s-ar parea). Am uitat ceva? Ah, un laborator de 4 ore in respectiva dimineata, dar care, prin comparatie, nici nu merita trecut pe lista. Si ca sa fie vinerea, vineri, ma asteapta 2 lucrari finale pentru materii (vezi-doamne optionale) care mi-au dat pete pe ficat mai ceva ca restul. Si de marti incep examenele…

Redundant, I say. Ce ar fi toate astea daca n-ai avea o zi de luni libera in care sa pregatesti potopul, dar pe care sa o pierzi convenabil facand orice altceva decat ar trebui?

Pentru oamenii ca mine s-a facut StumbleUpon. Sunt sigura ca un procent remarcabil din oamenii care muncesc cu drag si spor se plictisesc inainte de jumate si cu Internetu’ la purtator, pierd jumatate de zi afland lucruri care, cel mai probabil, n-o sa le foloseasca niciodata (decat in situatiiile in care au prieteni care s-au obisnuit cu aceasta atitudine si care, desi o desconsidera, se folosesc de ea in orice situatie cu putinta, adaugand la frustrarea omului care a pierdut ziua aruncand ochii pe net porecle de genul ‘ InsertNameHere Pagini Aurii ‘ ).

I must logout, I must logout, ….

Londra in cifre

0 – costul intrarii la cele mai mari muzee (British, Science, Natural History, V&A, National Gallery, etc)

1 – (lira ) costul unei calatorii cu transportul in comun

4,5 – ore am stat in Science Museum (fara sa terminam de vazut, pipait, incercat tot)

4,8 -( lire ) cea mai scumpa calatorie cu metroul (din centru pana la Wimbledon)

5 – (lire ) cea mai ieftina croaziera pe Tamisa (one way only)

6.25 – (lire) costul biletului la un film 3D (pentru studenti, in Science Museum)

8 – oameni vor bea o picatura de ploaie cazuta in Tamisa pana ca aceasta sa ajunga in mare

11 – linii de metrou are London Underground

11.30 – ora la care are loc schimbarea garzii regale

17 – ( lire ) costul biletului pentru London Eye

24 – ora la care se inchid localurile, cat si iluminarea pentru Big Ben & Houses of Parliament

135 – inaltimea, in metri, a celui mai inalt punct al London Eye

311 – trepte in spirala are monumentul ridicat in memoria incendiului

16.438,35 – vizitatori/zi are British Museum

34.274.552 – pietoni trec in fiecare an prin Piccadilly Circus

Londra in poze

And so it is

Inainte de toate a fost ideea: cum ar fi daca am pleca la Londra cateva zile ?

Si oricat de surprinzator ar parea, de data asta, executia ideii a fost partea cea mai simpla. Asa m-am trezit zilele trecute, la un interval de timp >> 5minute de la achizitionarea biletelor de avion, ca eu chiar trebuie sa-mi fac pasaport (urasc pozele fortate de imprejurari oficiale in care trebuie sa nu zambesc asa cum o fac deobicei, asta ca sa nu creada aia de la vama ca am venit cu  vreun gand dubios in sacosa), ca eu chiar trebuie sa ma hotarasc la o lista finita (si rezonabila) de chestii pe care vreau sa le vad, si last, but definitely not least, ca eu chiar trebuie sa ma sui in avion. Si oricat de suprinzator ar parea, desi am copt ideea asta de mai bine de 3 luni de-acum, jur ca nici un moment nu mi-a trecut prin cap ca eu chiar va trebui sa ma sui intr-un avion.

Brusc, mi-am adus aminte cat urasc inaltime si cat de mult am putut sa ma bucur cand m-am dat jos din telecabina (dupa experienta cu telegondola de anul trecut, recunosc ca pana si eu ma asteptam ca anu’ asta sa fie mai usor; dar ghici ce? am tremurat tot drumul pana sus, si nici drumul de intoarcere n-a fost mai breaz).Tot asa cum numai eu am putut  sa-mi induc un gol in stomac la mersul cu metroul, constientizand fiecare curba, viteza, accelaratia si alte marimi fizice de miscare ce mi-au dat o incredibila durere de cap dupa numai 3 statii.

La momentul vorbirii, incerc sa-mi autoeduc centrii fricii sa nu mai reactioneze cu hiperventilatie la cuvintele “avion”, “escala” (ce poate fi mai rau decat un drum cu avionul? un drum cu avionul in care ai escala, un calcul simplu ne demonstreaza ca in loc de 1 x desprindere de pe sol+1 x aterizare, ai 2 x desprindere de pe sol+2 x aterizare), “centura de siguranta” (such a meaningless word, in contextul de fata) fortandu-ma sa vizualizez tone de poze facute de pe scaunul de la geam (unde am fost amenintata ca voi fi exilata, “ca sa-mi inving frica”). Asa ca in loc sa termin ce aveam de terminat pe ziua de azi, procrastinez cu nesimtire.

Esti sigur ca nu putem sa ajungem la Londra altfel decat cu avionul ?

Agenda unui vis

Voluntariat la indemana

Sinopsis: De azi inainte, trebuie doar sa vrei.

Asa cum ziceam mai demult, inca sunt de parere ca n-are cum sa nu-ti placa voluntariatul. E doar o chestie de finding your right match. Si fiindca nu e chiar usor sa-ti dai singur seama ce ti-ar placea, pana n-ai vazut toate posibilitatile, o mana de oameni destepti si entuziasti a pus la punct un portal -  pentru restul de oameni care n-au avut ocazia pana acum sa devina si mai destepti, si mai entuziasti.

In mai putine cuvinte fie zis, daca vrei sa faci voluntariat, dar nu stii unde, intri  pe site, cantaresti optiunile, alegi ce-ti place, iti faci cont si aplici. Ai de unde alege, slava Domnului, si, veste buna, nu e numai pentru Bucuresti!

Asa ca tot ce trebuie sa faci e sa te trezesti intr-o dimineata on the right side of the bed, sa ai putina rabdare sa gasesti ce ti se potriveste si trei sferturi de drum a fost deja facut. Nu mai ramane decat sa incerci sa-ti pastrezi entuziasmul, sa-ti faci intotdeauna timp si sa profiti de fiecare ocazie