Ziua dinaintea lui maine
E ziua in care ar trebui sa nu mai citesti nimic dupa ora x, cu x aleator in intervalul [0, CW], dar aproape intotdeauna o faci, in speranta ca asta o sa faca diferenta (insert here rasete politehniste, in speta electroniste, retelististe, softwariste si telecomunicationiste).
Ziua in care ar trebui sa te odihnesti mai ceva ca inaintea unui maraton, in care ar trebui sa mananci putin (ca sa dormi bine) si in care ar trebui sa iesi la aer (ca sa mananci bine). Cu toate astea, de cele mai multe ori, ziua dinaintea lui maine ne prinde nepregatiti, cu ochii carpiti de somn, cu burtile chioraind si numai cu dorinta de a fi iesit la aer, fiindca timpul destinat acestei activitati e aproape inevatabil, destinat oricarei alta.
Cam asa sunt studentii la Politehnica: cand ar trebui sa se bucure de timp liber, rezolva taskuri, si cand il au, nu stiu ce sa faca cu el (vezi eu, asta vara, intr-una din cele mai mari depresii existente in istoria medicala, la terminarea examenelor din iulie, trezita neconstrans la maxim ora 9, foindu-ma prin casa cu plictiseli fantastice). Drama intelectualului insetat de absolut.
In minutele astea in care eu trag sistematic de timp, 10 ingeri isi primesc aripile, se nasc 2 pui de elefant si se face ora 10 in incercarea lamentabila de a sari peste recapitularea din ziua dinaintea lui maine.
Fiindca asa cum era de asteptat, maine e zi de examen.
