so many things to say,so little time to do it

Si mie nu-mi place deloc luna asta. Daca tot suntem acolo, taiati de pe lista si noiembrie, ianuarie, februarie, martie sau oricare luna a calendarului in care exista probabilitate mai mare ca 50% sa ninga. Rectific, o probabilitate oricat de mica. De fapt, daca ma gandesc bine, nu cu zapada am ce am, cat mai degraba cu frigul, mocirla si vantul. E o combinatie care imi displace complet, si faptul ca in ultimele zile am avut parte si de asa ceva, nu m-a ajutat [ba deloc, as putea spune] sa nu mai fiu cranky.

Si nu, sarbatorile de iarna NU sunt un plus.

In aceasta calda si voioasa nota, am plecat la cautat cadouri – asta fiind un lucru care-mi place si care deobicei imi iese, asa ca am incercat sa contracarez efectele bosumflarilor de mai sus, cu ceva pozitiv. Si daca intratul intr-un magazin [cald] cu goodies diverse si shiny e un premiu destul de bun, unul si mai bun e sa dai de oameni draguti. Din aceasta categorie, nenea de la…[se va completa dupa inmanarea darului cu pricina], care desi era spre sfarsitul programului, si desi sunt sigura ca avusese partea lui de clienti nehotarati, a reusit sa fie surprinzator de amabil si dragut. As putea sa spun de departe cel mai dragut dintre cei cu care am interactionat in ultimul timp [bine, bine, e la egalitate cu tipul de azi care a reusit sa nu ma faca sa ma simt ultimul om de pe lume fiindca m-a piuit sistemul de alarma–cum probabil se considera ca ar trebui sa te simti, daca o patesti-eu ma gandeam doar cum o sa alerg pana la mansarda, s-o aduc pe casiera si cum o sa pierd yet another 15 min pe o chestie care nu era vina mea– ba chiar si-a cerut scuze ca restul anagajatilor n-au fost suficient de atenti ca eu sa nu patesc asta.Cum ziceam, normalitatea e surprinzatoare.

Thus, I’m a bit less cranky dar pana duminica nu garantez nimic.