Logout
E ultima saptamana din semestru si, ca intotdeauna cand am treaba de rezolvat, se gasesc lucruri mai bune de facut care sa ma indeparteze usor, dar sigur, de la minunatul plan creionat cu grija de dimineata, cand ma spalam pe dinti.
Joi am lucrare la MT(medii de transmisiune), asta dupa ce miercuri voi avea de predat un proiect java pe care nu stiu nici acum sa-l rulez (asa-i ca comic?), o alta lucrare de seminar la o disciplina pe care o cunoaste toata blogosfera politehnista ca restanta-to-be si un seminar la care am destule sanse sa fiu scoasa la tabla (da, aceasta manevra pedagogica mai este inca folosita prin unele facultati, oricat de ciudat vi s-ar parea). Am uitat ceva? Ah, un laborator de 4 ore in respectiva dimineata, dar care, prin comparatie, nici nu merita trecut pe lista. Si ca sa fie vinerea, vineri, ma asteapta 2 lucrari finale pentru materii (vezi-doamne optionale) care mi-au dat pete pe ficat mai ceva ca restul. Si de marti incep examenele…
Redundant, I say. Ce ar fi toate astea daca n-ai avea o zi de luni libera in care sa pregatesti potopul, dar pe care sa o pierzi convenabil facand orice altceva decat ar trebui?
Pentru oamenii ca mine s-a facut StumbleUpon. Sunt sigura ca un procent remarcabil din oamenii care muncesc cu drag si spor se plictisesc inainte de jumate si cu Internetu’ la purtator, pierd jumatate de zi afland lucruri care, cel mai probabil, n-o sa le foloseasca niciodata (decat in situatiiile in care au prieteni care s-au obisnuit cu aceasta atitudine si care, desi o desconsidera, se folosesc de ea in orice situatie cu putinta, adaugand la frustrarea omului care a pierdut ziua aruncand ochii pe net porecle de genul ‘ InsertNameHere Pagini Aurii ‘ ).
I must logout, I must logout, ….
Nu s-a publicat nici un comentariu deocamdată.
Leave a reply

