Generozitate de primavara

Cobor sa iau Catavencu de la buticul cu ziare din colt. Another ordinary joi, cand uit sa cumpar ziarul de miercuri, poate un pic mai cald ca in celelalte joi cand uitam sa iau ziarul de miercuri.

Ca deobicei, inghesuiala de persoane de varsta a treia intru scoaterea din uz a tutoror integramelor existente pe piata, de data asta scenariul cu doar 2 personaje inaintea mea, la coada. Lu’ mamaie ii cade manusa de catifea pe jos, i-o ridic, i-o arat, imi multumeste cu toti dintii, in timp ce cu amandoua mainile indesa integramele in sacosa. Tataie, pe de alta parte, e consternat ca n-a ajuns numarul x din revista aia pe care o cumpara el de atata timp si mai intarzie coada cu 2 minute, cerandu-i socoteala lu’ tanti din spatele tejghelei. E mai cald afara, nu ma supar, poate si eu o sa fac la fel cand n-oi mai avea altceva de facut decat integrame si sudoku.

O privire complice din spatele tejghelei imi cerii banii si comanda din priviri, doar-doar o intelege tataie ca nu e rost de alte discutii daca revista chiar nu exista. Intind banii, primesc ziarul, ma gandesc ca n-am stat atat de mult la coada de o gramada de timp.

Dau sa plec, in spatiul personal de 20cm ma lovesc de tipu’ cu florile din celalalt colt. De ce m-o inghesui pe mine, cand pe trotuarul de visavis nu e nimeni? zic, in timp ce floarea pe care o avea in mana imi invadeaza si restul de 5cm de spatiu personal care-mi mai ramasese, pe o replica din care am inteles doar “ia” si “1 martie”.

Iau deci floarea.Ce a zis, we’ll never know (desi my best guess a fost Ia, fa, o floare de 1 Martie, nu pot sa fiu intr-atat de suspicioasa incat sa asociez un gest asa dragut cu o replica atat de … netraditionala. Cica generozitate de primavara.)

Voluntariat la indemana

Sinopsis: De azi inainte, trebuie doar sa vrei.

Asa cum ziceam mai demult, inca sunt de parere ca n-are cum sa nu-ti placa voluntariatul. E doar o chestie de finding your right match. Si fiindca nu e chiar usor sa-ti dai singur seama ce ti-ar placea, pana n-ai vazut toate posibilitatile, o mana de oameni destepti si entuziasti a pus la punct un portal -  pentru restul de oameni care n-au avut ocazia pana acum sa devina si mai destepti, si mai entuziasti.

In mai putine cuvinte fie zis, daca vrei sa faci voluntariat, dar nu stii unde, intri  pe site, cantaresti optiunile, alegi ce-ti place, iti faci cont si aplici. Ai de unde alege, slava Domnului, si, veste buna, nu e numai pentru Bucuresti!

Asa ca tot ce trebuie sa faci e sa te trezesti intr-o dimineata on the right side of the bed, sa ai putina rabdare sa gasesti ce ti se potriveste si trei sferturi de drum a fost deja facut. Nu mai ramane decat sa incerci sa-ti pastrezi entuziasmul, sa-ti faci intotdeauna timp si sa profiti de fiecare ocazie

Cea mai recenta obsesie

The grass is always greener on the other side.

Ca facultatea asta e mea e plina de oameni care n-au ce cauta acolo (si nu vorbesc numai de studenti) , v-am mai zis. V-am mai zis si cat e de plictisitoare, cum pune ea accentul pe cele mai nepotrivite chestii, cum te face sa-ti doresti orice altceva, numai pregatire tehnica, nu, cum te face sa te scarbesti de mai tot si toate, si multe multe altele care n-ar incapea nici pe un sul interminabil de hartie igienica.

Si daca credeti ca asta inseamna mult, lista de mai sus e in continua completare de cateva saptamani incoace, cand toate drumurile & cautarile mele scolare ajung la MIT (daca exista cineva care  nu stie ca MIT stands for Massachusetts Institute of Technology, locul in care mintile sclipesc cel mai sclipitor, sa-si dea singur doua palme zdravene c-a trait pana acum degeaba. Linistiti-va, glumeam. Dar ca sa va aduc  in tema, acest MIT este un fel de mama a politehnicilor , oaza a lihnitilor de telehnologie si nu numai, scoala pentru tot felul de oameni interesanti – ca sa va faceti o idee, tipii de la Mythbusters au terminat mai toti MIT-ul.)

Pe langa faptul ca daca ai vreo inclinatie de genul asta, nicaieri n-o sa te simti mai acasa ca la MIT (de citit marturiile studentilor- si blogurile lor, ca sa nu credeti ca i-a luat directoarea numa’ p’aia tocilari sa scrie pe site), oamenii de-acolo isi mai si impartasesc din imensa inteligenta publicului larg, in speta au ditamai site-ul cu toate cursurile, temele, laboratoarele, quizurile, examenele pe care le poti citi ca sa-ti maresti decoru’ de la mansarda.( Iti dai seama cum ar fi sa nu mai dai 50-100 ron pe Xerox in fiecare semestru, ci sa ai tot la indemana, civilizat si gratuit? )

In aceasta minunata universitate, undeva, intr-o facultatea obscura (pentru noi) Mechanical Engineering , exista un curs superb, magnific, extraordinar, fantastic si uimitor: toy product design. Pe romaneste, jocuri&jucarii. Cum ai putea sa nu adori mersul la facultate, cand la sfarsitul semestrului ai sa tii in mana o jucarie pe care tu ai gandit-o si tu ai facut-o de la zero? Si te-ai mai si distrat copios pe parcurs.

Cursul asta m-a entuziasmat atat de mult, incat ma gandeam sa-mi ofer singura ocazia sa fac asta, alegandu-mi o tema de licenta din ‘domeniu’.Pana mi-am adus aminte de povestea (populara, cum numai folclorul popular poate nascoci) unui student care a prezentat ca proiect de licenta un robotel/catel robotizat care latra daca simtea vreun obstacol la mai putin de x cm, si inainta la o comanda y, care a fost la un pas de un extraordinar 4. Motivatia comisie? Proiectul era prea simplu. Asta in contextul in care un student de anul 3 e perfect capabil sa surtcircuiteze cele mai banale chestii fara sa-si dea seama, si tot in contextul in care pana in anul 4 cei mai multi dintre viitorii sustinatori de licenta vor fi pus mana sa faca ceva adevarat , numai daca se vor fi angajat in domeniu.

Asa ca nu-mi ramane altceva de facut decat sa visez noaptea jocuri, jucarii si alte minunatii (e oricum o schimbare potrivita fata de alfabetul grecesc), in ideea ca poate voi gasi si eu o comisie in fata careia sa-mi prezint entuziasmul

Intrebari cu raspuns evident (sau nu)

Nu sunt o mare amatoare de lepse(?), dar, asa cum zicea si Mihai, daca vine de unde trebuie si mai am si de invatat, atunci in mod sigur va deveni mai favourite thing

Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?

Sunt atatea lucruri care-mi plac si care pot fi cumparate, incat nu voi face viata mai usoara oamenilor care cauta idei de cadou

Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

As lua toti banii de care as dispune si-as pleca sa vad toate locurile pentru care in mod normal n-am timp, sau bani, etc. Le-as spune te iubesc tuturor oamenilor importanti mie in fiecare zi(in speranta ca se poate recupera timpul pierdut), as planta un copac, as face scuba-diving(desi nu stiu sa inot si in general nu sunt prea prietena cu apa), mi-as cere iertare (unde si daca ar fi cazul), as termina arborele genealogic (nesimetric momentan), mi-as pastra o bucata de timp pentru voluntariatul meu scump si drag, si poate as conduce in fiecare zi.

Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

In mod clar mi-as termina facultatea (intru satisfacerea ambitiei) si as considera ca am spatele asigurat suficient de mult ca sa incerc toate meseriile care mi-au trecut prin cap de-a lungul timpului, dar au fost categorisite along the way ca neplatitoare de trai decent.

Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?

Poate numele

Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

“She was great”(in her own odd, sometimes stupid, ambitious, childish way)

Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

Chiar atata imaginatie, n-am. Daca oamenii apropiati mie vor fi ca mai sus, atunci vor scrie exact ce trebuie.

Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Florareasa. Apoi am vrut sa ma fac balerina (dar nu te pui cu ambitiile parintilor), pictorita, doctorita (cu scrisul retetelor stateam cel mai bine), bucatar. Si am ajuns la Politehnica .

Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

As lucra in moda, design, CSR sau haute cuisine

Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

“Bunica voastra avea simtul umorului”.

Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Was it worth it?
Cat de bine s-ar fi putut daca ar fi fost “mai bine”?
Zambesti in continuare in fiecare zi?

Mai departe la Cris, Mirci si Tik