Fashion addict

Cand eram mica, ma fascina cutia cu bijuterii a matusii mele. Era primul si ultimul lucru pe care il “controlam” cand intram sau ieseam din dormitor, cu inima cat un purice la gandul ca mai aparuse ceva minunat de cotrobait si probat. Intr-un mod foarte curios, eram atrasa de margele – kinda funny daca stai si te gandesti ca acum margelele sunt singurul accesoriu pe care nu-l port mai niciodata.

Nicidecum nu ma emotionau perechile de cercei (iarasi kinda funny daca stai si te gandesti ca am 28 de perechi de cercei, dar niciodata vreuna potrivita pentru cum m-am imbracat), sau bratarile – din pacate, nici acum nu sunt un mare fan (maini mici, cad, ma enervez, le dau jos si ma intorc cu ele in geanta acasa).

Cand am mai crescut am avut o pereche de cercei de aur pe care bunicii sau parintii mi-o facusera cadou cu vreo ocazie rasarita (de rasarita ce era nu-mi aduc aminte), si pe care trebuia (sau nu vedeam eu alta alternativa) s-o port day and night. Probabil ca de-atunci mi se trage impotrivirea fata de aur. Cu anii veneau si diversele modalitati de a-i intoarce si de-ai prinde intr-un mod care pe bunica si matusa mea le facea sa se incrunte tare rau si sa zica “nu asa se poarta cerceii de aur”.

Prin liceu am avut o perioada in care nu purtam cercei deloc (abia acum, cand rareori ies din casa fara ceva in urechi – macar acolo sa fie ceva , mi se pare o prostie incapatanarea mea de atunci ). Am trecut apoi in scurt timp de la argint, la margele, la fimo, si la orice alte combinatii de “chestii” si toarte care se puteau agata in urechi. Si fiindca toata viata am suferit ca ai mei nu m-au lasat sa-mi urmez sufletul artistic si sa ma fac balerina, am inceput sa-mi fac singura cercei.

O noua era se nascuse. Faceam si stricam cercei pana numarai la 100, ba fiindca nu se pupau cu proiectul initial, ba fiindca nu mai aveam rabdare pentru faza de proiectare si treceam direct la insirat margele minuscule care nu apareau in realitate exact cum imi imaginasem eu.

In paralel cu era cerceilor, mi-am descoperit pasiunea pentru genti (binecunoscuta este faza in care eu, muritor de rand si de foame, mi-am dat ultimii bani pentru geanta din vitrina unui magazin-in-care-nu-pot-sa-intru-fara-sa-cumpar-ceva), si pentru pantofi (cand o sa ma fac mare o sa-mi cumpar cate o pereche de pantofi pe saptamana – si nu fiindca Carrie Bradshaw avea ‘jdemii de perechi , ci pentru ca mie asta imi lipseste momentan, si prin legea compensatiei, trebuie sa remediez acest fapt in viitor ). Tot eu, care n-am nici un clin nici in maneca cu trendurile, podiumurile, haute-couture si restul, ma trezesc o data pe sezon cumparand o revista dedicata exclusiv fashionistelor (apelativ pe care numai domnisoarele care merg cu manusi de matase la teatru il pot imprumuta ) ).

Asa am dezvoltat o parere mult mai buna despre designerii romani si despre creatiile lor, urmatoarele doua chestii pe lista fiind 2 perechi de cercei – dintre care un designer purchase must have .

Si pentru ca tot suntem la subiectul asta, daca ma intrebi pe mine (si stiu ca ma intrebi), moda nu e chestia aia de care te folosesti ca sa zica lumea ca esti imbracata dupa cele mai noi trenduri, e chestia aia care te imbraca bine, regardless of trenduri. Pentru trenduri va exista intotdeauna cate o excentrica de profesie care care sa nu iasa din cuvantul specialistilor. Restul lumii, ramanem la ce ne vine bine.