so many things to say,so little time to do it

Martie e visul precupetilor de nimicuri si cosmarul barbatilor inconjurati de 5-6-10-20 de femei. Daca mai demult martisorul era un simbol, simtul de sales rep al romanului se activeaza o data la trecere in luna a treia a calendarului spre a iesi la inaintare cu brizbrizuri care mai de care mai bling, mai kitch si mai useless. Nu ca ai face ceva anume cu droaia de martisoare pe care o primesti, fata fiind, la fiecare intai de martie…dar se mai nimeresc cate unele worth keeping .

In anul intai de facultate (acum muuuulta vreme ;)) ) aveam un coleg care mi-a facut un minunat origami (v-am spus pana acum cat imi plac origami? ), o lalea alba de hartie…a fost cea mai bine investita foaie de curs de pana acum…si unul din cele mai frumoase martisoare ;). Deci se poate !

Testul pietii de brizbrizuri de anul asta nu e cu mult mai diferit de cel din alti ani (recunosc ca n-am ajuns sa sondez piata high-life din centru, dar 20 tarabe locale m-au lamurit/plictisit/sictirit suficient ca sa nu-mi mai doresc o excursie, pe banii mei, pana la aceleasi tarabe lamuritoare/plictisitoare/sictiritoare din centru). Poate ca ma insel. Poate ca umbla cainii cu martisoare in coada la Romana…n-as avea de unde stii, nu e cartierul meu general .

Si, ca masa sa fie completa, si drumul cu calatori, dupa ce obosesti alegand kitchulete, dai fuga unde stii tu mai bine pentru 8 martie. Minunata zi a mamei, transformata cu schepsis intr-o sarbatoare nationala de bijuterii cu stil sau fara, de cadouase- inspirate sau nu, de dovezi de chinuire continua a exemplarului masculin stresat peste poate de aceasta malefica luna. Mi-aduc aminte ca atunci cand eram mica mamele erau foarte concentrate in a trimite odraslele la scoala cu o ‘atentie’ pentru doamnele profesoare, eternele creme/sapunuri/deodorante/parfumuri (pentru cei cu dare de mana). Sunt tare tare curioasa care ar fi reactia unei profe care scoate cam 50 ron/meditatie la vederea unui asemenea cadou de 8 martie. Ar fi un moment Kodak precis ;)) .

Martie e un simbol, asa ca dragi prieteni/soti/colegi/amici, important e mesajul si ideea (corect, si executia ideii), si mai putin numarul de carate din spatele blingului din plicul de hartie alba…sau cel putin eu asa cred.

Nu stiu daca are legatura cu cele 15 grade de afara, nu stiu daca are legatura cu martie, cu faptul ca sunt nascuta primavara, cu sesiunea imputita care s-a terminat, intr-un final, dupa indelungi chinuri, dar cert e ca nu mai am stare.

Efectul asteniei de primavara se instaleaza total invers la mine. Daca pana ieri n-ai fi putut sa ma ridici din pat nici pentru lucruri cu adevarat importante, acum sunt prima care se trezeste, am “proiecte’’ pe rol, vreau sa fac 1000 de chestii pana la vara si numai daca ma uit afara ma binedispun.

Poate ca de vina e si miniconcediul pe care mi l-am luat cu nerusinare de miercuri pana vineri pentru o escapada la munte. Am invatat sa schiez (sau mie asa imi place sa cred), am facut o groaza de lucruri pe care nu mi-as fi imaginat vreodata ca le voi face (mersul cu telegondola se numara printre fricile vietii mele si nici acum nu-mi dau seama cum de m-a pacalit sa ma urc).

Da, mi-e frica de inaltimi. Nu pot sa urc patru trepte pe o scara fara sa ma uit in jos si sa mi se para ca am sa ma rup toata intr-o eventuala cazatura. Nu se poate pune problema de montaigne russe, sarituri cu coarda elastica, am constant cosmaruri cu prabusiri de elicoptere si cred ca o aventura cu avionul imi va marca viata mai mult decat calatoria cu telegondola in care , foarte nervos, nu spuneam decat “nu, nu, nu, nu”, de parca as fi putut s-o opresc din coborare.

Concluzia e ca numai in situatii-limita iti poti da seama what you’re made of…n-as fi crezut ca am sa urc de buna voie atat de sus incat abia sa mai pot sa respir, dar uite ca sunt vie, nevatamata. Suntem mult mai tari decat credem ca suntem…avem nevoie doar de situatii anume in care sa ne demonstram asta.

Aceste fiind zise, ma intorc agitatia de primavara

… I won’t be able to post.

Se pare ca o conspiratie internationala de greva a muzelor si probleme tehnice inimaginabile s-a abatut asupra bietului meu blog.

Promit sa incerc sa remediez macar partea cu muza. Si sa-mi vizitez mai des prietenii cu acces nelimitat la internet

Pe data viitoare

Ai vazut cum, daca vrei sa-ti schimbi putin starea de spirit, te duci repede-repede ba la shopping, ba la hairstylist, ba te machiezi mai strident (respectiv, mai deloc) in speranta desarta ca o minima schimbare fizica va aduce cu ea o multasteptata schimbare launtrica.

Fetele sunt cele mai pricepute in a-si tunde parul in situatii de depresie, in a face o mica (MICA) sedinta de shopping (nu window-shopping!) cu cea mai buna prietena atunci cand au luat o nota mai mica la un examen mai mare, sau pur si simplu sa scoata tocurile de la naftalina pentru o schimbare brusca (si deloc costisitoare) de look.

Avem proasta parere ca subconstientul o sa reactioneze la schimbari ale mediului inconjurator si o sa se reseteze, singur si de la el putere, fix in directia in care ni se umplu noua ochii de stralucire.

Si cateodata, merge. Cateodata, simplul fapt ca te-ai legat la sireturi invers in dimineata respectiva, si simplul fapt ca-ti doresti sa (te) schimbi, functioneaza, subconstientul reactioneaza natural, si te intorci acasa mai vesel, mai binevoitor, mai altfel.

Dar sunt si situatii cand nu merge. Cand te intorci acasa si singurul lucru “altfel” fata de azi-dimineata e o tunsoare ratata si o ratata care a urcat toate scarile de la metrou pe tocuri. Cand ajungi acasa cu un pachet suplimentar de draci, si nu-ti doresti altceva decat sa fi fost toate la fel de “altfel” ca in dimineata taman trecuta.

Cert e ca nu poti recupera timpul pierdut pe hotarari gresite, asa ca o idee mai buna ar fi sa investim timp in a lua hotarari (mai) bune. Ma duc sa ma tund