so many things to say,so little time to do it

8 ore. Atat se zicea pe vremuri ca ii e necesar unui om pentru o functionare aproape normala. Insa nu se mai mira nimeni ca o data cu modernizarea a tot ce misca, s-a modernizat si sistemul nervos, in asa fel incat sa poata functiona (niciodata normal) cu mult mai putin de 8 ore/noapte.

Dar sa fim sinceri. Ce e mai bun ca un somn bun, din care sa nu te trezeasca vreo alarama setata de vreun ofticos insomniac, si in care sa visezi frumos ambalat intr-o pilota de 6 cm? Va spun eu, aproape nimic.

Aproape nimic pe lumea asta nu rivalizeaza cu un somnic bun & linistitor, si se pare ca romanii stiu asta de mai mult timp….Se spune ca “noaptea e cel mai bun sfetnic” –ce bun pretext sa dormi tun pana a doua zi la pranz decat faptul ca esti un om ocupat, care ia decizii importante si care trebuie sa se odihneasca mult si adanc? Tot asa, autohtona e si clasica “O viata ai , si p’aia o dormi”, inventata, cel mai probabil, tot de un insomniac declarat. Daca stau sa ma gandesc bine, nu gasesc nicio categorie sociala care sa nu fie avida de somn: copiii mici dorm tot timpul; cand se fac mai mari, adultii ii obisnuiesc cu placerile somnului trimitandu-i la “somnul de pranz”; devin apoi elevi, care nu ajung niciodata la prima ora, fiindca “nu m-am trezit”, viitori studenti care dorm de rup perna (atunci cand apuca) si ulteriori adulti care-si petrec 62h/72h ale week-endului cu fata in perna, sforaind.

Cea mai tare chestie la somn e ca nu are efecte adverse: nu s-au auzit cazuri de pierdere a facultatilor mintale de la prea mult somn, tot asa cum nu s-au inregistrat nici tulburari de personalitate datorate depasirii dozei zilnice.

Deci, somnul e bun. E atat de bun, incat unii s-au apucat sa-l studieze, sa-l disece, cu visele& visurile lui cu tot, cu sforaieli si cele mai tragice, insomniile. Sunt o tona de oameni in lumea asta care ar fi in stare sa te adoarma cu detalii din teoria somnului….si pana la urma, nu poti decat sa le multumesti…nu asta vrem cu totii, sa adormim cat mai repede ?

Se transforma toate tipele in femei ca mamele lor?

54 de oameni au dezbatut subiectul asta pe Yahoo!Answers…54 de oameni n-au avut altceva mai bun de facut decat sa propuna, sa argumenteze si sa desfiinteze teorii care mai de care mai grele, in speranta ca vor afla adevarul. Sau ca vor putea da un raspuns aplicabil in majoritatea cazurilor.

Cine intreaba? Barbatii, innebuniti in pragul nuntii/hotararii de relatie serioasa, la un prim contact vizual cu viitoarea soacra. Faptul ca tuturor le e mai frica de un fund mare decat de o minte brici ma face sa ma intreb ce e mai periculos, pana la urma? O sotie care sa se imbrace de la ‘marimi exceptionale’ sau una care sa te imbrobodeasca asa cum facea maica-sa cu investitorii din consiliul de administratie.

Nu toate mamele sunt isterice fara speranta, cu 20 kile in plus si in cautare perpetua de certuri fara motiv, tot asa cum nici toate tipele nu au material genetic suficient ca sa fie intru chipul si asemanarea mamelor.

Ba mai mult, daca e sa plecam urechea la vorbele din popor, ai zice ca exista o mai mare probabilitate sa te insori cu o lenesa ordinara, care bea de stinge si adoarme la televizor cu mana in pantaloni, fiindca, asa cum stim cu totii, “fetele seamana cu tatii”.

Devin toate tipele, o data cu trecerea timpului, o intruchipare fidela a mamelor ? Inca o dilema la care civilizatia nu va avea raspuns prea curand.

De ce ? Fiindca e foarte usor sa zici “de maine sunt mai altfel”, in speranta ca dupa “5…4…3…2….1….La multi ani!” o sa respiri un alt aer si celulele tale o sa se reorganizeze de la sine. Fiindca e foarte usor sa crezi ca daca e 1 ianuarie o sa-ti fie mai natural sa te tii de promisiunile pe care ti le faci tie, pentru tine, mai usor decat ti-ar fi intr-o zi obisnuita, din alta foaie de calendar.

Simptome: Nu stiu de ce, dar cu totii avem impresia ca daca se schimba anu’, se schimba naravu’. Presupunere total gresita…time after time, a fost stiintific demonstrat ca numai o dorinta arzatoare te poate ajuta sa te schimbi, si in nici un caz, inceperea unei saptamani, luni, an. Ianuarie, saracul, n-are nici o legatura cu abandonatul obisnuintelor proaste si cred ca ar fi mai mult decat nerabdator sa lase mostenire celorlalte foi din calendar povara indeplinirii dorintelor de An Nou pentru toata umanitatea.

Nu e nimic rau in a-ti face sperante si dorinte, si in a crede ca esti suficient de asa-cum-trebuie-sa-fii ca sa devii mai bun, dar a lasa numai ideea asta sa functioneze pentru o intreaga reorganizare, e putin cam tras de par. N-o sa poti sa te lasi de fumat daca zici chestia asta de Revelion , cand , de fapt, nu-ti doresti suficient de mult. Tot asa cum n-o sa reusesti sa te upgradezi pentru simplul fapt ca asa ti-ai dorit la trecerea dintre ani.

Sure, it’s trendy to have New Year’s resolutions, dar poate mai healthy ar fi sa investim mai mult in “dorinte arzatoare” si mai putin in vorbe frumoase care sa dea bine pe filmuletele de Revelion.

Cum se trateaza ?

Pasul 1: Se ia una bucata doza de realitate: Anul Nou nu e un lucky charm care sa aiba atat de mult good juju cat sa ajunga intregii omeniri sa inceapa sa se duca la sala, sa ia examene mai multe, sa plece in strainatate, sau cine stie ce altceva.

Pasul 2: Catodata o hotarare clara, from the bottom of your heart, face mai mult decat aderarea la un trend.

Pasul 3: If you’re old enough to have New Year’s resolutions, you’re old enough to accomplish them…..si nu ca promisiune facuta unui pahar de sampanie

Stiu ca intrevederile noastre din ultima perioada s-au rezumat la simple log-in-uri in cont pentru a vedea cat de jos poate sa ajunga graficul statisticii sau amarate de raspunsuri ale celor cativa care clickuiau in disperare cu speranta ca ma voi trezi din sarmale, salati de boeuf, cozonaci si toate cele asemenea, pentru a produce, yet again, another post. Cu toate astea, tin sa te anunt, scump si iubit blog, ca ma voi incapatana- pentru a Dumnezeu-stie-cata-oara, si nu voi face parte din clubul ‘select’ al celor pentru care blogul e un moft de moment, abandonat in suc propriu la plictisirea proprietarului.

De fapt, am vrut sa vad cum e.

Acum un an (in clasicul spirit al ruperii ultimei foi din calendar), m-am apucat de blog, desi multe voci (din cap si din afara lui) susoteau ca-mi sta mai bine in miscare de repaus, fara griji colaterale. Dar, cu incapatanarea-mi caracteristica avem acum in fata pupilelor bucata numarul 101 din viata remarcabila a blogului. Si trebuie sa recunosc, a fost mai bine decat ma asteptam.

Am vrut sa vad cum e inafara realitatii virtuale. Ca pana la urma, daca e sa despicam firul in 444 de nanoparti componente, realitatea ‘reala’ e gaina in dezbaterea noastra, si blogareala e oul. Sau o fi invers ?

Cert e ca ultima perioada a lucrat intens la ceea ce se poate numi potentialul meu viitor (cu tot cu happy things & bad, cu toata armata de chestii care ti se intampla o singura data in viata ‘pentru prima oara’ si carora trebuie sa le acorzi atentie asa cum trebuie). Ca s-o zicem englezeste, I went with the flow. Am zis ‘fuck this shit’, complicatiile nu sunt niciodata bune (decat pentru creiere filozofice, capabile sa faca dintr-o complicatie subiect de nuvela), simple is better, hai sa ne bagam cu capu’nainte (ca tot avem coarne) si vedem pe drum ce se intampla.

Asa ca raftingul facut cu flow-ul ala de mai devreme m-a inveselit, m-a uimit, m-a facut sa ma simt un pic altfel eu cu mine si eu cu restul lumii, si m-am intors, precum Fat-Frumosul plecat in calatoria initiatica (e intotdeauna bine sa exagerezi de dragul discursului ;)) ), mai …Eu.

I’m back >