so many things to say,so little time to do it

De cand scurgeri abundende de nas si pseudoexplodari de cap ma tintuiesc in pat, mai rau ca o sarmaluta in oala sub presiune, tre’ sa fac cate ceva sa-mi tin materia cenusie (aia cat e) in forma…we don’t want any circumvolutiuni pierdute, no way!

Pe unu’ din canalele pe care nu tre’ sa le numesti intr-o discutie cu oameni cul (kul, cool, etc), fiindca ar face misto de tine ca esti “capos” (as in prea dastept de stai tu sa te uiti la experimente&cercetari), minunata si mirobolanta emisiune despre inteligenta, despre copii geniali care petrec 8 ore/zi sa repete la pian din propria initiativa, despre IQ-uri si alte asemenea.

Toate bune si frumoase, numai ca desteptaciunea mea, si-asa inecata in Bixtonim si Paracetamol, e depasita de o notiune peste care dragul de prezentator trece fulgerator, ca si cand ar fi vorba de ceva very well known (asa zise ), si anume The Mozart Effect.

Se zice cum ca ar exista 2 piese ale lu’ nea Mozart asta, care, o data ascultate, iti maresc activitatea cerebrala pentru cel putin 15 minute. Acelasi studiu a aratat ca muzica clasica toceste circumvolutiunile alea mai bine ca oricare muzica, si deci, ai’ d’asculta asa ceva e mai destepti.

In traducere libera, suntem ce ascultam…cine asculta muzica clasica e destept, cine asculta rock e….intr-un fel, cine asculta house…in alt fel…si ajungem la intrebarea: cine asculta genuri de muzica ostracizate de societatea moderna neintelegatoare de jeluiri de dusmani&bani, cum e?

See if it makes you smarter:

Lui, fiindca ii pasa atat de mult

Synopsis: That’s the deal with relationships: they look good on the outside, but they are completely different from the inside.

O definitie pentru un cuvant atat de cuprinzator ar fi o greseala din start. Relatiile, ca alte lucruri de pe lumea asta pentru care nu exista Mastercard, nu pot fi rezumate la 2 vorbe pe o bucata de celuloza prelucrata, sau 2500 de semne dintr-o aglomerare de pixeli. Relatiile, exact ca violetele de Parma si bonsaii, trebuiesc ingrijite, inveselite si tratate cu seriozitate, fiindca imediat se supara si se ofilesc…Deh, cu lucruri sensibile nu te joci…

1. Iubiti, iubite & alte creaturi de suflet : Cand vine vorba de relatii bazate pe iubire si incredere (cum, daca ma intrebi pe mine, ar trebui sa fie toate, dar astea cu atat mai mult), oamenii implicati in respectiva, presupusa legatura tind sa piarda perspectiva rationala in detrimentul perspectivei bazate pe “feeling”uri, pe instincte, pe experiente trecute (chiar daca pare o chestie rationala, nu stiu cum se face, dar niciodata nu e asa), pe dorinte si pe asteptari. Fetele sunt invatate de mici ca o relatie serioasa trebuie sa fie dorinta lor cea mai vie, iar baietii zburatori din floare-n floare ajung sa-si invideze prietenii cei mai buni pentru una bucata fiinta de sex feminin atarnata la brat. Sigur, cu totii ne dorim un sprijin neconditionat, care sa ne iubesca pentru ceea ce suntem, dar departe de toate drepturile aferente, fiecare parte isi are responsabilitatile de rigoare. Si cateodata, nu e suficient sa-ti doresti, e mai important sa poti sa fii.

Sa poti sa tii un peptalk cand “cineva” are o zi proasta, sa vrei sa iti pese (si chestia aia cu “sigur ca te ascult si sigur ca imi pasa” sa nu mai sune din telenovele, ci sa-ti ramana in gat, de fiecare data cand o spui, fiindca e adevarata), sa poti sa fi altul in fiecare zi (nu schimband masca, ci pastrand masca dar schimband inauntru putin cate putin, pe-acolo pe unde trebuia remediat de atata timp), sa vrei sa zici “azi raman cu tine acasa, fiindca ti-e rau” sau “nu ma mai duc la meci daca tii neaparat sa iesim numai noi doi azi”, sa poti sa zici “e vina mea, imi pare rau” desi e cea mai grea propozitie de pe Pamant, si lista poate continua la infinit.

Cand se pune problema ca ai incalat linia fina de pe nisipul propriei personalitati si ai dat prea mult? Cand jumatatea aia care ar trebui returnata pentru a umple golul din persoana care a “dat” e atat de mare incat nu poate fi umplut nici de cel mai binevoitor om din lume. Si ce e mult, strica.

Toate zambetele complice si rasetele sincron se perfectioneaza in timp (daca exista cel putin o urma de asa ceva in prezent). Numai ca drumul de la atractia la suflete-pereche e mai greu decat se spune in basme ca ar fi.

It’s not a bed of roses (sau poate ca e, dar cu spini cu tot), but it surely smells a hell of a lot like one.

2. Family stuff : Sindrofii in jurul unei mese de 12 persoane, in mijlocul careia troneaza salata de boeuf si andivele cu maioneza, in compania unor oameni care nu stiu sa spuna altceva decat “uite ce mare s-a facut”. Insiruire de babeturi parfumate ca-n secolul trecut, aceleasi si aceleasi discutii, aceleasi si aceleasi certuri, aceleasi oi negre si te intrebi de ce stai cu ei la masa, cand tu nu esti deloc asa? Cu toate ca ei zic ca ai ochii bunicii, sau ca arati exact ca matusa prin alianta a verisoarei de gradul II, tu nu esti ca ei, fiindca familia nu ti-o alegi, ti-o da Dumnezeu (sau vreun alt for superior), si tie asta ti-a picat. Si nici aici relatiile nu se indulcesc, desi aveti numitor comun una bucata mostenire genetica…

Chiar mai acru decat in relatiile de mai inainte, aici nu poti sa-ti iei jucariile si sa pleci (desi unii fac asta si traiesc bine-mersi, pana la adanci batraneti), lasand balta sute de bucati de AND, care, believe it or not, sunt ale tale mai mult decat ai vrea sa recunosti. Familiile (alea in care ne nastem, nu alea pe care ni le facem), sunt poate prima bucata de viata care te invata cum sa reactionezi fara sa ranesti o intreaga ‘turma’ de oameni, care in defintiv, vor fi acolo pentru tine oricand. Intervin tone de issues, si cel mai adesea the generation gap isi spune cuvantul…

Dar, exact ca in legaturile alea numite relatii (pentru care nu exista Mastercard, sa mai punctam o data distanta minima pe care trebuie sa o aiba banii in relatii), conteaza sa nu renunti. Fiindca, vorba aia romaneasca (intre noi fie vorba cam dramatica pentru un post pe blog), sangele apa nu se face.

(to be continued)