A fi sau a nu fi roman

Duminica seara. “Hai la film”, zic, hotarata sa nu plec din cinema fara sa ma infund in scaun mica-mica (asa cum am auzit ca face lumea la filmele bune, care impresioneaza bine de tot), la minunata productie cu 3 numerale in titlu, premiat si raspremiat peste hotare.

“Curiozitatea a omorat pisica”, imi ziceam, asteptand calupul publicitar de 10 minute anuntat la inceputul filmului. Amintirile ultimelor 2 filme romanesti vazute la cinema din aceeasi nemuritoare dorinta de a testa in propriile idei daca le face pielea doi bani, sau intr-adevar publicitatea makes the world go round –anume “Margo” si “Legaturi Bolnavicioase”, deja imi confereau oaresce emotii. Sa recunoastem: filmele romanesti “serioase” au un anume feel inconfundabil, un “ceva” care mie una imi rezoneaza intr-un fel total aparte fata de oricare alte productii neautohtone.

Nu fac critica de film. Cum nu fac nici alt gen de critici, pentru simplul motiv ca legatura emotionala facuta de un spectator X cu situatia/personajul Y, s-ar prea putea sa nu tina de succesul avut prin alte parti si nici de gandurile (poate cu totul si cu totul altele) ale scenaristului….to make a long story short, “o faza misto” poate sa ramana “o faza misto” chiar daca filmul e undeva sub “misto”.

Cu toate astea, demult nu m-am mai facut mica-mica intr-un scaun de cinema si demult n-am mai avut senzatia aia de “asa ceva nu se poate intampla nici macar la noi” (desi se intampla lucruri poate mai condamnabile), tot asa cum demult n-am mai trait o scena de film care sa-mi dea tremurat.

Am o singura curiozitate are pentru minunatul juriu strain o fi rezonat emotional in acelasi mod? Or fi inteles importanta folosirii a 15 figuranti care sa stea la coada la “Alimentara”, sau de ce toata sala in Romania e in delir in scena 1 la vederea celebrei sticle cu lapte, a tigarilor Assos si a cutiei de Ness pe pervaz?

~*~

Ce legatura are titlul cu toata treaba mai sus mentionata? Picture this: end of the movie, partea din sala cu neuroni si sentimente si un pic de amintiri- amutita, tacere deplina….. in care se aude ca pe stadion: “Ce saracie de film!”. (Pentru publicul cititor care nu cunoaste genul asta de limbaj, primata care taman urlase vroia sa zica in felul lui ciudat ca a pierdut seara degeaba, fiindca filmul a fost sub asteptarile domniei sale.)

Paradoxal sau nu, dar cred ca numai un roman putea avea o astfel de reactie…..