so many things to say,so little time to do it

Daca iar ziceti ca sunt nebuna, nu stiu ce fac. Daca iar imi spuneti ca numa’ eu ii intalnesc p’astia pe strazuri….cedez nervos. Cum pe care? (Si ca sa nu ziceti ca n-am avut nas, respectiv fashion-nas, pentru perioada ce taman se desfasoara in fata ochilor nostri agresati vizual again and again, am bunatate de entry to prove it.)

Mai tineti minte, boys and girls, cand ma plangeam eu online ca baietii din ziua de azi au furat presu’ lu’ Alladin si zboara cu el prin Bucuresti? Si ca mai au atarnate de manutele lor gingase si posetele duduilor pe care le insotesc? Uite ca a venit vremea ca aceasta subspecie nenorocoasa sa se poata lauda, intr-un final glorios pentru ea, total neglorios pentru mine, una, cu propriile lor…posete.Cum adica iar visez cai verzi pe pereti? Inseamna ca nu sunteti la curent cu the latest trends….”posetele” domnilor imbracati de la dejtele de la picioare pana in varful varfului de par din magazine sportive cu embleme luate din dictionarul ortografic, ortoepic si de punctuatie (am fost prea vaga?) sunt la moda!

Scuzati daca mi se pare fortat sa vad atarnand de mana unui barbat ceva ce la origine nu e mai mult decat o poseta masculinizata (mai ales daca domnul cu pricina e ‘la costum’ si ‘poseta’, asa cum scrie in noile trenduri, are voie sa nu se mai asorteze cu nimic, drept urmare, e Sport).

Nu stiu daca asta a fost si reactia barbatilor cand au vazut primele femei in pantaloni, dar chiar nu vreau sa cred ca suntem in pragul unei asa mari revolutii…

Promit sa gasesc un fraier pe care sa-l mint ca-l fac faimos si sa-l pozez, ca sa vedeti ca nu minciunesc…….

M-am intrebat intotdeauna daca vacanta vine cu trenul din Franta, inceputul scolii cu ce vine, de unde?

Stii cum se intampla unele chestii, asa..vorba englezului (sau americanului, whatever) ‘out of the blue’ ? Sunt lucruri care te prind total nepregatit, tot asa cum sunt lucruri pentru care n-ai sa fii pregatit ever, oricat de tare te-ai concentra tu pe tine ca esti. Exemple sunt nenumarate si publicul cititor cu inteligenta medie si peste medie se va gandi intocmai la cele potrivite in contextul propriu si personal, ca sa ma scuteasca pe mine de o enumerare poetica a unor situatii mai mult sau mai putin lacrimogene, enumeratie de care chiar n-am chef acum. Conexiunea spirituala fiind facuta, we now move on.

Regula nr.1: Divide & Impera. Suna bine, suna empiric, suna testat si safe, so we do it : daca toate chestiile care ne prind “cu pantalonii in vine” (la figurat, dar merge atat de bine si la propriu-apropo de situatii lacrimogene, incat lasam la latitudinea dvs) s-ar limita la a veni sistematic si strategic una cate una, ca sa le putem ‘rezolva’, ca-n tenis, cu o unica lovitura, tare usor ar mai fi totul. Da’ sa vezi chestia naibii, they usually come in threes (ca toate lucrurile ce se respecta). Si incearca tu sa dai in trei mingi care vin din trei directii diferite, cu trei viteze diferite, din trei sisteme referentiale diferite (gata, am exagerat, stiu), ca mie una abia imi iese o amarata de lovitura simpla, cu viteza …uzuala. Si pac, devine greu. Subit, lucrurile se complica, tre’ sa tragi aer in piept, sa numeri pana la trei si sa respiri adanc ca sa poti face fata situatiei.

Asa-i ca-s dimineti in care chiar ti se pare pointless sa te trezesti ca sa iei iar metrou’, sa te impingi in mare parte cu aceeasi oameni, ca sa ajungi iar in aceeasi statie blestemata in care ploua inauntru chiar daca nu ploua afara ? (ghici ghicitoarea mea ce statie de metrou e asta ). [exista si varianta in care te sui in masina proprietatea firmei-sorry pentru mandrii proprietari de vehicule motorizate cu 4 roti, this is the new trend, te injuri cu aceeasi oameni, la aceleasi semafoare, si ajungi cu aceeasi intarziere…take your pick].

Concluzia e ca vroiam sa ma laud, ca-n pseudobancu’ ala prost. Mai am 2 saptamani in care pot sa dorm, and I will be damned daca n-am sa fac chestia asta ca sa recuperez toate cele 100 or so de zile in care a trebuit sa ma trezesc, sa urc in metrou,…,…..,….

Outraged. Totally outraged.

Am si eu o ferma de pitici (fiindca a spune ca am “cativa” pitici, in ceea ce ma priveste, mi se pare un understatement), o ferma de care am grija constant, fiindca, deh, sunt piticii MEI

Azi vorbim despre stirbitul personalitatii in urma unei relatii serioase/de lunga durata (spuneti-i cum vreti, ideea e aceeasi; poa’ sa fie si relatie de scurta durata, pana la urma, daca se lasa cu stirbit de personalitate, tot acilea intra). E o replica pe care o ador (cu cele mai mari ghilimele de rigoare posibile) : ”Suntem doi, trebuie sa facem lucrurile impreuna, nu?”(urmata de ochi mari si rugatori, cum ii are motanul ala blestemat din Shrek), ca si cum “Lucrurile” ar inseamna orice pe lumea asta, de la spalat pe dinti dimineata, la o cafea cu prietenii. Si apropo de prieteni, eu initiez semnarea unui contract pre-relational (prenuptial e prea mult, si nu despre cazurile alea vorbim acum) in care sa te angajezi sa nu furi prietenii celuilalt si, mai mult decat atat, sa sustii prin orice mijloace de care dispui prieteniile omului la care se presupune ca tii.

De fapt, totul a pornit de la o singura mare ‘chestie’, numita pe romaneste REPROS, care suna cam asa: “De ce prietenii tai sunt mai importanti ca mine?” (desi poate ca de cele mai multe ori, chiar nu sunt mai presus de fantastica podoaba de prioritate de locul I, incarnata in minunatie de girlfriend/boyfriend), “ De ce trebuie sa te vezi cu ei si cand nu pot eu sa vin cu tine?” (ca si cand prietenii MEI ar avea vreo legatura/restrictie cu/in functie de relatiile pe care le am, de parca nu ei sunt aia care sunt there for you no matter what, si de parca ar trebui sa-mi incetez toata viata anterior construita (cu migala, as putea adauga) pentru un (o) El (Ea) ). Nu stiu altii cum sunt, dar eu Urasc acest comentariu.

Asa e ca sfarsitul unei relatii serioase (sau hai sa zicem “relatii in care s-a investit-timp, sentimente, etc” ) contine, inevitabil, si ceva in genul “Si acum? Eu ce fac acum?”, de parca relatia aia era singuru lucru prin care ai putut sa traiesti atata timp.

I’m not that blonde, I know break-ups hurt (ohooo, I so know it), nu asta era concluzia, nu faceam pep talk cu marele public, imi exprimam doar furia micilor mei pitici asupra deprinderilor tampite ale oamenilor care tin neaparat sa schimbe ce au in jur (vezi Sindromul “Imblanzirea Scorpiei”) si obisnuintele si mai tampite ale oamenilor care tin neaparat sa se schimbe, doar ca sa faca pe plac/ca sa fie placuti.

Totally not nice, parerea mea