interviu

Ca orice parazit care se respecta(a se citi student care traieste pe banii, mancarea, nervii parintiilor) si care vrea sa aiba macar o plecare pe la mare, munte, vara asta, am purces cu asteptari marete catre primul interviu…(bine, nu era primul, dar suna mai palpitant asa ).

Buunn…dupa ce ajungem asa cum cere politetea, cu juma de ora mai devreme (politetea nu stie sa faca calcule ) si ne plimbam prin jurul cladirii in care se presupune ca avem interviul (evaluam situatia, da ), am urcat tantos spre “etajul intrebarilor”. Gasind una bucata tanti de la HR, urmeaza asa cum stie toata lumea, binemeritata asteptare de 10-20 minute…”era un test”…estraordinar! Daca intarziam eu 10minute pot sa fiu sigura ca asta nu mai era un test. Trecem peste. E un test, stie toata lumea, nu ne enervam. Nu ne enervam decat daca domnii angajati nu se plimba prin fata ta cu cani de cafea (la ora 10.45!!!!) si nu susotesc “Se fac angajari? Noi de ce nu stiam?”..te pomenesti ca si asta o fi fost un test…sa vada cum te acomodezi in postura de “ala pe care il arata toata lumea cu degetul”.

Momentul adevarului:”Cum te-ai descrie?” ”Aaa…hmm…”–> regula numarul 1: fara balbaieli. Nu m-am balbait…am vorbit clar si coerent atat despre mine cat si despre activitatea mea de voluntar….si….astept un telefon in care cineva sa-mi puna placa magica: ”you’re hired” (is that easy )