Part12:epilog
Timpul trece si e normal sa treaca. Ochii care nu se vad se uita, si o data cu ei se uita si tot ce nu e, devenind tot ce a fost…
Poate ca trebuie sa spunem de la bun inceput ca viitorul Cenuseresei noastre nu a insemnat matanii prelungite si liturghii duminicale, cu atat mai putin trecere de ‘cealalta parte a baricadei”….Pur si simplu a trecut peste, fara a trece vreodata PESTE. Si-a pus in cap sa nu-l inlocuiasca niciodata in inima ei, astfel ca pornea acum ‘la drum’ fara sa caute…ceva anume sau pe cineva anume. Acum avea ‘acel ceva’…. Astepta doar un tip haios, care s-o faca sa rada cu lacrimi, care sa stie s-o sarute (desi nu va putea niciodata, NIMENI sa sarute la fel de bine ca Blondul ei– sau cel putin asa credea atunci: ca se va dovedi total eronat , si ca vor fi oameni care o vor saruta de mii de ori mai bine, asta vom afla mai tarziu 
), care sa stie si sa vrea s-o cunoasca…
A doua zi dimineata se imbraca cat putu de repede, indreptandu-se aproape linistita catre centrul de distribuire a mesajelor, anunturilor si matrimonialelor in regat. In zilele urmatoare, atentia cititorilor respectivei foi volante fu atrasa de un anunt ciudat:
“NU CAUT NIMC SI PE NIMENI.
CU TOATE ASTEA…
Semnat,
Cenusereasa”
10 comments so far
Leave a reply
Am o singura intrebare: cand apare ecranizarea?
@ovvy:poate dupa partea a doua,daca am sa apuc vreodata sa o scriu:P
:p e tare cum conduci discursul… de la idealism, la pragmatism si… inapoi la idealism (ca doar… asta este : nu caut pe nimeni… şi totusi)
place, place… bine ca ai intrat pe la mine, ca m-am procopsit cu linkul tau :p merci 
@dragos:eu iti multumesc…ce ai scris tu m-a facut sa zambesc asa cum in ultima vreme n’am facut’o,tocmai in legatura cu plimbarile prin parc:D.the pleasure is all mine:D
“Ochii care nu se vad se uita, si o data cu ei se uita si tot ce nu e, devenind tot ce a fost…”
eu as fi spus: “…si o data cu ei se uita si tot ce nu e, devenind tot ceea ce ar fi putut sa fie…”
“..se imbraca cat putu de repede, indreptandu-se aproape linistita..” – sa intalegem ca s-a grabit sa se imbrace ptr a avea timp sa mearga linistita?
Mi se pare destul de reusit fragmentul, imi pare rau ca nu am avut timp sa le citesc si pe celelalte
@Scriitor si Cititor deopotriva:criticile sunt grozave in general vorbind si eu le apreciez in orice situatie,mai ales aici:D.
** era foarte important sa devina “tot ce a fost” si nu “tot ce ar fi putut sa fie”,fiindca Cenusereasa incerca sa put behind some stuff
**am avut cateva exprimari ciudate…stiu si recunosc:).unde merita,merita:P
[poti sa le citesti oricum pe toate:D:D,kiar daca n'ai apucat pana acum:P]
fara critici la cenusareasa, ok??? povestea asta e chiar frumoasa – de la partea 1 pana acum – si merita laudata.
good job, cutish!
@psiheea:sar’naaa…:D[cenusereasa oricum primeste critici de le toata lumea,k's constructive si binevenite anytime:D]
am citit. am crezut că va fi prea lung, pentru mine. dar, cafeaua de dimineaţă şi liniştea de pe messenger, dă valenţe nebănuite cuvântului “curiozitate”.
sincer, m-a captivat. ai un stil foarte cursiv, autoironia are un loc bine definit, fără să exagereze, am reuşit să trec chiar şi peste ro-engleza ta. care e destul de “cute, tho’!!”
mi-a părut rău că nu l-ai corectat, după ce l-ai scris. probabil că a fost o producţie, “straight out of the horse’s mouth”, şi te iert
e o poveste frumoasă, dincolo de stilul distrat, în care a fost scrisă. din păcate, e o poveste tristă. din păcate, e o poveste omniprezentă. e povestea fiecăruia, dintre noi, despre iluzii, speranţe frânte, sinceritate şi, nu în ulimul rând, despre maturitate (“whatever that may mean”).
m-am regăsit şi eu, ca şi ceilalţi poate, atât în rolul prinţesei, cât şi al celor doi protagonişti masculini. roluri pe care le jucăm cu toţii, la nesfârşit, într-o piesă de teatru în care suntem, simultan, şi îndrăgostiţi şi asupritori.
mi-a plăcut. m-a lăsat oscilând între părerea de rău, după sentimentele ucise, şi cea de bine, datorată vindecării (măcar parţiale) a rănilor.
mulţumesc
@blackmetal:povestioara asta “distrata” cum ii zici tu,a fost,dupa cum bine ai banuit,”straight out of the horse’s mouth”,fiindca s-a dovedit singurul lucru care m-a ajutat sa trec peste toata….povestea(oarecum adevarata,care se ascunde in spatele unei cenuserese si a doi printi).La momentul in care am scris-o nu s-a vrut nicicum vreo bucata de literatura,fie ea si copilareasca,ci mai mult un instrument de vindecare…sunt sigura ca toti cei care au citit-o au simtit asta,desi nimeni n-a zis-o raspicat..Am acceptat criticile privitoare la structura,compozitie,limbaj,fiindca lucruri care sa-ti foloseasca pe viitor sunt intotdeauna bine venite.Dar n-a fost scopul acestei povestiri sa uimeasca prin cursivitate si “scris frumos”..trebuia doar sa faca o legatura emotionala cu cititorul…pentru mine asta era important.Si ma bucur de fiecare data cand aflu ca asa a fost