Part10:inca o scrisoare

Renuntand la a mai incerca sa uite, vroia acum doar sa nu-si mai aduca aminte…asta insemna sa nu-si mai continue viata facand de toate si pentru toti in speranta ca El va auzi, sau ca Lui ii va pasa…Ajunsese sus de tot pe marginea paharului si acum nu-i mai ramanea dacat o solutie: sa dea pe dinafara.(NOTA:Evident, nu de inteligenta!)

Atunci, refula. Se apuca si scrise o lunga si impresionata epistola (porumbeii stiu cat de lunga) in care creierul (cica avea) ei unineuronal vroia o explicatie plauzibila, explicatie pe care ea insasi s-o poata oferi inimii ei (cine-o fi invatat-o pe ea ca inima pleaca urechea la explicatii plauzibile, nu stiu!).

Daca statea sa se gandeasca mai bine (acum ca prostia fusese efectuata si nu mai putea da inapoi), Aparatorul fusese destinatarul unor interminabile intrebari la care nimeni altcineva nu putea gasi raspuns decat tot numai si numai ea…Amalgamul ala de sentimente care-o incerca pe Cenusereasa o facura sa se intrebe cat de mare era de fapt Aparatorul asta pentru ea…?
Se pare ca fusese destul de elocventa (desi unineuronala) pentru ca, desi se astepta la o impresie de LAIM (oops, nici engleza nu era inca) din partea blondului…sau…Aparator…