Part7:cu rabdarea trecem marea

Aparu iar porumbelul.Innebunita  de dor (sau de ideea-n sine, sau de la natura?), citi la repezeala. Ajunse cu ochii pe un rand si amuti. Aparatorul ii explica ca ar fi cel mai bine sa inceteze sa mai vorbeasca, pentru ca fiecare sa-si poata continua viata…Dezamagire totala…Iar durere? Iar doliu? Iar lacrimi? Cenusereasa murmura in barba un ‘Thanks, but no thanks’ si ii raspunse Aparatorului ca era mai hotarata ca oricand sa nu renunte la el si ca orice ar fi zis, sentimentele ei continuau sa fie aceleasi (“You can say all you want, but you won’t change my mind…I feel the same…about you…”). Dar fu de acord sa nu-l mai agaseze pe Aparator cu biletelele…nu era corect fata de el.

Si’aduse aminte de Potiunea Dulce a Rabdarii si hotari sa mai astepte. Doar, ce avea de pierdut…?

In tot timpul asta termina de tors lana, schita deja noi modele pentru colectia de iarna a farfuriilor palatului si, intr-un sfarsit, isi lua inima-n dinti si-i scrise Aparatorului. Spre surprinderea ei, primi raspuns. Se decise sa nu-si forteze norocul si hotari sa mai astepte…Urma alt bilet, alt raspuns, biletul cu nr 2, raspunsul cu nr2, si toate revenisera la normal (cat de cat). El ii cedase. Deci nu era chiar asa viteaz incat sa poata renunta asa usor la ea…Ii placu asta.(Se intreba acum, pe buna dreptate, cat de multe chestii ar fi putut sa-i mai placa la el?!)

Veni al doilea <FUCK OFF, CINDERELLA!>…alt plans, alta distractie…alta hotarare de rabdare…Si, cum era de asteptat, alta ‘impacare’…

Intre atata du-te-vino, lasa-ma sa te las si iubeste-ma daca poti, Cenusereasa termina cu muncile. Rasufla usurata ca acum avea toata ziua la dispozitie sa se gandeasca numai la Aparatorul ei cel Blond. Nu apuca bine sa-si incheie gandul, ca se si auzi lacatul usii. In atata plans si lacrimi cazute, nu observase ca de cateva zile regatul ei se bucura de o ploaie continua. In atata ploaie si intuneric, pentru ea se ivise soarele.

Pregati cum putu mai bine ziua inceperii cursurilor, mai ales ca aflase din discutiile sale cu Aparatorul ca era ultima data cand ar fi putut sa se vada ‘din intamplare’, el specializandu-se in tractiunea cai-putere a calestilor regale, adica urmand cursurile palatului din celelta parte a regatului.
Desi era cea mai arzatoare dorinta a ei sa-i vada iar ochii si sa-i simta iar mainile, era ingrozita de ideea de a-l intalni. Ultimul biletel nu era nici alb, nici negru, mai mult banalitati si intrevedea doar bun-simtul superficial care acoperea mestesugit un nou <FUCK OFF>…