Part6:linistea dinaintea furtunii

Recunoscu imediat rasa (columbofila inraita fiind) si-i dezlega pe nerasuflate biletelul. Primul semn de la Aparator. Mai planse un pic (de unde atata hidratare?!?) dar tot nu-i veni sa creada ca el era cel care o cauta si nu o uitase deja.Scrise repede un raspuns si trimise inapoi porumbelul. Abia atunci isi dadu seama. Daca porumbelul nu ar fi ajuns (mai gresesc si ei itinerariul), daca porumbelul s-ar fi ratacit sau, si mai rau, daca n-ar mai fi fost trimis inapoi la ea cu un raspuns la raspuns? Isi dadu atunci seama ca statea acum numai si numai in puterea Aparatorului daca ar mai fi vorbit sau nu.

Blestema ziua in care decisese impartirea si gestiunea camerelor castelului si respinsese ideea coliviilor cu porumbei in turn—>cat de putina viziune de viitor…
I se parea acum ca iar nu mai stia sa numere…erau minute, ore, zile sau ani de cand trimisese porumbelul…? Observa intr-un final ca e total neproductiva si isi spuse ca daca tot trebuia sa astepte nemurirea (era in adancul sufletului fan inrait Adrian Paul a.k.a. The Highlander, dar n-o marturisise niciodata), mai bine se apuca de treba: asa macar ar fi terminat toate muncile si poate ca astfel tatal ei ar fi lasat-o sa coboare in lumea dezlantuita…(Vise,taica,vise)…Nu numai ca nu putea termina muncile (se gandea daca exista cineva care sa poata), dar nici macar nu reusi sa inceapa in adevaratul sens al cuvantului. Era orbita de lumina ferestrei si de amintirea Aparatorului…

Nici habar n-avea ca soarta ii pregatise un nou dezastru…