so many things to say,so little time to do it

Intamplator (sau poate ca nu) au inceput sa se intalneasca pe holurile palatului in care se tineau cursurile de tehnologia zvonurilor .Observase ca in ultimul timp incepusera sa se intalneasca tot mai des, dar era prea orbita de absenta Zmeului ca sa-si recunoasca, dar totusi prea putin impresionata de aceasta lipsa ca sa nu observe ca avea un organ intern care se zbatea parca mai tare…Hotari sa-l ignore…

Timpul trecea, sub aceeasi zodie a durerii si dorului de Zmeul cel rece care-i atatase curiozitatea; dar acum exista Aparatorul. De multe ori i se spusese Cenuseresei ca are darul special de a se complica, de a fi la locul potrivit, dar la momentul nepotrivit dar niciodata pana acum nu simtise mai proeminenta aceasta idee .Isi aminti ca pana nu demult vrusese sa fie din aceeasi lume cu Zmeul, pentru ca acum sa-si doreasca sa fie nimic.

Toata lumea o compatimea pe saraca (cu duhul) Cenusereasa si cum ajunsese ea.

Zilele deveneau din ce in ce mai lungi, mai plictisitoare si nu trecu mult pana gasi intalnirile cu Aparatorul cel blond drept unicul moment al zilei in care ar fi putut sa scape de valul doliului.
O data, cand iesise de la teoria calculului impartirii averii la petitori (oare de ce insistase tatal ei sa faca acest curs?!) , avu surpriza sa-l intalneasca pe Aparator-el insusi asteptand inceperea colocviului de mecanica coborarii portilor de fier cu cap de leu pe auriu. N-ar fi fost prima oara cand vorbeau. Discutara despre nimicuri:cate boabe de mazare sunt in 10 kg ,care mai sunt noutatile in designul de usi de castel…fleacuri.
Ceea ce intr-adevar observase Cenusereasa noastra era ca de fiecare data cand vorbea cu Aparatorul, simtea ca “sufletele lor comunica prin intermediul privirilor” (citise ea asta intr-o carte pretentioasa si-i placu mult fraza, decidandu-se s-o foloseasca cu prima ocazie), dar mai ales simtea ca sunt cunostinte foarte vechi (se apuca de citit carti despre reincarnare, dar isi dadu repede seama ca inca nu se inventase conceptul pe meridianul ei si le lasa cuminte din mana pentru urmasi).
Incepuse sa fie confuza…realiza ca Zmeul si toata amintirea lui paleau in fata putinelor, scurtelor, rarelor (aproape inexistentelor ) intalniri cu Aparatorul. Desi erau momente cand ar fi preferat o discutie cu el decat cu oricine altcineva, se hotari sa nu se lase prada unei alte aventuri nepotrivite. Pentru a doua oara, se hotari sa-l ignore…

O zi geroasa ca ochii lui de foc rece. Atunci au hotarat ‘sa se cunoasca mai bine’. Uitand totdeauna de diferentele dintre ei doi, si considerand ca Zmeul-Barba-Albastra ii umple acea curiozitate numita inima, Cenusereasa noastra incepu incetul cu incetul sa-si lege viata cotidiana si sociala (atat cat poate avea o Cenusereasa ) de el.

Incepuse chiar sa creada ca-l iubeste , numai ca ideea de a iubi un Zmeu i se parea de neconceput, mai ales pentru ca stia de la doica sa din copilarie ca aceasta ‘specie’ nu ar putea fi capabila de astfel de sentimente.Cu toate astea, se hotari sa riste.A riscat, crezand ca intr-adevar exista o relatie de egalitate intre ‘curioziate’ si ‘inima’.

Dar se pare ca si de data asta folclorul avea dreptate. Intr-un timp foarte scurt, intuitia ii dadu de inteles ca e doar un ‘Cautator’ si nu va putea fi vreodata mai mult. Ruptura ere iminenta. La fel si durerea. Durerea de a fi renuntat la un cineva care, prin atribuire (si numai prin atribuire!) , ajunsese de la ‘Barba-Albastra’ la ‘cineva’.

A urmat , cum era de asteptat, ’perioada de doliu’.O perioada in care se obisnuise sa adoarma plangand (de ce dracu’, numai ea stia!) si o perioada in care orele de statistica mortalitatii si marketingul grajdurilor o lasau mai rece ca ochii aia doi de care-i era asa dor. Se gandea numai la cate facusera impreuna, la cat ii deschisese ‘orizontul’ si la cati oameni cunoscuse prin intermediul lui. Si, in mod uimitor, nu-si putea explica cum de ceilalti nu erau nici zmei, nici capcauni , asa cum i-ar fi stat bine unui zmeu sa aiba prieteni.Cunoscuse oameni (!!) foarte draguti, multi si aproape zilnic; incerca sa si-i aduca aminte dar acum nu-si mai amintea nici unul…. Deodata, ii aparu in minte figura unui Aparator. Un aparator al tuturor lucrurilor bune pe care Zmeul le respingea.

Intamplarea a facut ca intr-o zi– calda de data asta- ochii ei sa intalneasca frumusetea si calmul ochilor Aparatorului. Minutele care au urmat au fost ca cei sapte ani de seceta pentru poporul lui Israel (care inca nu exista ,evident ). A fost furtuna,vulcanul,cutremurul…Niciodata inainte ‘imparatia’ ei nu suferise atatea daune.

Si cu toate astea…

A fost odata ca niciodata o Cenusereasa. Putea foarte bine sa fie si o Frumoasa din Padurea Adormita, da’ parca prea e luat din basme, iar Scufita Rosie e exclus, nu de alta da’ blonda cu scufita rosie suna deja a fetish. Si…revenind…Era o Cenusereasa-mica, fraiera si blonda (adica combinatia perfecta) –careia i se spusese profetic la inceputul anului ca va cunoaste o persoana care ii va schimba viata si ca va avea un an plin.

O perioada mai lunga de timp, dupa si in timpul cursurilor de perfectionare a cunostiintelor si bunelor maniere pe care parintii si societatea o obligau sa le faca, a crezut ca a cunoscut acea persoana.

Pe holurile palatului, inaintea unei ore de statistica mortalitatii capcaunilor, un vant iernatic a izbit-o in fata. N-a durat mult pana cand s-a vazut fata-n fata cu Zmeul .Sau cel putin ea asa stia ca-l cheama (sau cel putin asa auzise). Acesta avea obiceiul sa cutreiere deseori camerele fetelor de-mparat si cauta tot timpul sa aleaga cele mai interesante si ‘cool’ printese pentru a le trece in agenda
neagra a cuceririlor. Era un fel de Cautator; un Barba-Albastra al unor timpuri pseudo-moderne, care smulgea de la fiecare cate o bucatica de inima cu care pleca victorios, alaturand-o galeriei din pivnita.
Insa de data asta , el nu se oprise in fata nici unei alte fete de imparat, ci o fixa pe Cenusereasa cu ochi de foc rece.
N-a trecut mult pana la urmatoarea intamplare de acest fel si asa, acest Barba-Albastra-Zmeul ii infipse o pioneza intr-un loc din…curiozitatea ei (desi ea numea aceasta curiozitate ‘inima’).

Azi asa, maine asa, pana intr-o zi…

Cam asta am facut eu in ultima vreme…nu pentru ca e in trend sa faci o pauza de imagine, ci pentru ca refuz sa-mi populez blogul cu insemnari pe care sa vreau sa le sterg ulterior.

Azi am plecat la window-shopping pe blogosfera.Dar prin comparatie cu orice alta sesiune de window-shopping (in care ameteala de a fi vazut 1000 de vitrine iti ajunge) , cea de azi s-a incheiat cu o tona de linkuri pe care le voi tine sub observatie in continuare (i’ll be watching you…[si acum, asa cum zicea cineva intr-un comment de pe undeva, gestu' lu' De Niro din <Meet the Fuckers>]).Alte concluzii&comentarii: asa cum semnalam si alta data…romanii sunt creativi….si chiar daca n-au nimic de spus , o fac in asa un fel de tot citesti postul pana la sfarsit…:D.

Si ca sa nu ziceti ca stau degeaba, introducem pe blog o noua categorie: “Cenusereasa din Padurea adormita”.Vedem noi ce-o iesi

Am inceput o zi fara chef…cu injuraturi duioase la adresa celui care a avut mintea luminata de a pune cursuri dimineata la 08. Pana cand am fost placut surprinsa de o revistuta , cica pentru studenti (asta numai prin target, fiindca altfel spus e excelent de bine facuta si la fel de bine informata, fara comparatie cu “2 pagini, 3 cuvinte” pe care le vezi peste tot); mi-a mai descretit fruntea si-asa incruntata de la atata concentrare . Daca combinam acesta minunata turnura de zi potential plictisitoare cu promourile din Jeg la noua campanie pentru ziua barbatului, e redundanta orice alta explicatie privind titlul.

Dimineata. Copiii beau cafeaua la o tigarica(eu nu, ca nu consum-completam lista de vicii cu altele ). Pe masa, un promo galben pe care scrie mare “voteaza pentru ziua barbatului”, iar pe fundal: “pentru ca ele au pisici..pentru ca exista 1 martie si 8 martie si 14 februarie…pentru ca …”. Ziua Barbatului. Iata un concept care a fost ignorat atata timp si acum se naste din propriul praf ca sa flateze egoul atator masculi. Dar pana la urma….de ce nu? Ei de ce sa nu aiba ziua lor? Sunt curioasa care vor fi pretentiile…e clar ca 1-8martie inseamana flori, densitate mare de “iubita mea”pe metrul patrat, etc….cum va arata ziua barbatului???

*

Revista colorata, intelgenta, informata.Pagina de sex, articol de interes:”one night stand”… De ce? Fiindca simtul aventuruii e la mare pret acum(e in trend,cum s-ar spune :)) ) si pentru ca nimeni n-are nevoie de complicatii colaterale. Unde? Unde se poate…de preferat, se pare, prin cluburi, ca e mai mult fum si cei d-acolo au inclinatie pentru alcool si ameteala. Pana cand? Termen-limita:a doua zi dimineata, cand persepectiva unui pat care nu e al tau te face sa te rdidici in doi timpi, trei miscari si s-o iei usor spre casa, fara biletele, fara numere de telefon, fara “pa”.

Motto:”De ce nu?”, insotit de o clipire seducatoare din ochi viitorului, potential “night-buddy”.

O viitoare lista de argumente pro si contra..numai de la cei care stiu “cu ce se mananca”.

Pana atunci, alte intrebari si raspunsuri….pe adresa redactiei .

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am observat ca memoria mea e foarte sensibila la mirosuri cunoscute, sau la gusturi…De exemplu, m-a surprins mama ieri cu portocale rosii. Nu mai mancasem de o tona de ani……Efectul : mi-am adus aminte de multe lucruri din copilarie (cand mancam mult mai des portocale rosii). Here’s a list

• poze galbene(ca nu ieseau niciodata colorate ca lumea , si zici ca aveam boli de ficat)[nu ca ar avea vreo legatura cu gustul sau mirosul, dar a fost o amintire brusca]
• ceai fara gust, sau cu gust de zahar cu apa fiarta(pentru ca la gradi nu avea nimeni atata amar de ceai sa strice pe canitele noastre de metal)
• banane verzi (a se citi insuficient coapte)
• carti de colorat “cucurigu si mac-mac”(care s-au ofilit pe parcurs, bineinteles. Sunt foarte curioasa cum se numesc cartile de colorat ale plozilor de acum)
• pastile cu untura de peste(bleaahhhhhh)

[lista in continua completare  ;)  ]

..si cum sa nu-ti placa o asemenea creatie dementiala? Pentru asta exista publicitate….si oameni care se pricep…..Cu amabilitatea Tiki, aducem in atentia publicului larg un superb ad la….Muzeul Taranului Roman! Daca acum faceti brainstorming pe tema:’cum naiba sa faci publicitate pentru un muzeu cu case si capite de fan?’, nu va mai stresati, au gasit oamenii de la mercury promotions o solutie fantastica….jos palaria! Daca n-ati auzit de ei, sunt aceiasi care au invadat Bucurestiul cu inimi rosii de supliment la ciorba( ceea ce pentru un amarat de adaos pentru mancaruri a fost un adevarat fenomen, trebuie sa recunoastem), care au reclamele inspirate la Peugeot si care au condus campania pentru Ad’Or (daca nu stiti promo-ul, cautati-l fiindca e extrem de bine creat….”Romanians are creative” )
Enjoy !

Just one of those days….in care totu’ merge pe dos….de dimineata, cand te trezesti ca tre’ sa speli bunatate de podoaba dentara cu apa rece ca gheata (normal ca asta dupa ce ai dat cu telefonul de pereti si l-ai injurat cu tot cu cine l-a pus sa sune la ora aia si cu cine a pus orele atunci si cu cine a mai vrut facultate, etc). Nu e cafea, nu ca ai bea deobicei, dar taman azi aveai pofta……La metrou, surpriza! Aceeasi imagine vizuala care te agreseaza zilnic: calatori (ca sa nu zic altfel) care nu au invatat prima regula a transportului in comun: INTAI SE IESE, APOI SE INTRA! (de bun-simt, de altfel)….iar ajungi tavalit, ca poporu’ vrea bataie pe scaune pentru directia Industriilor….urmeaza amalgam de cursuri pentru care esti complet ametit…n-ai cheeeff aziiii……(si poate nici maine, pentru asemenea activitati educative ). Poate iar n-are tanti de la magazin ce vrei tu sa mananci, sau daca are, precis n-are sa-ti dea rest si te captuseste cu nush ce bomboana….Cand ajungi acasa, daca ai noroc, poate tragi un pui de somn…asa, de refacere….dar…surpriza din nou! Esti subit unica persoana calificata sa faca piata, diverse comisioane tampite sau mai stiu eu ce…s-a dus si somnu’…l-am taiat de pe lista…Daca cumva pe parcursul acestei zile mirobolante reusesti sa te certi cu cel putin 2-3 oameni/colegi/prieteni sau sa stai la coada pe putin jumatate de ora, chiar poti sa zici ca te-ai scos.

Cert e ca la sfarsit te trezesti iar, numa ca de data asta cu o durere de cap. Groaznica.

PS: mai sunt o tona de lucuri care ma enerveaza zi de zi, mai ales daca trebuie sa ma trezesc devreme….Promit sa fac o lista 

Am auzit, nu o data, replica:”Viata e o loterie”, cu variatia pe aceeasi tema “Dragostea e o loterie” si cum “Prost sa fii , noroc sa ai”, ca doar , deh , ”la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”, te gandesti ca nu tre’ sa-ti bati capu’ cu artificii de calcul al probabilitatilor asa cum face vecinu’ Dorel de la scara 2 la 6/49 de 20 ani, ca o da norocul si peste tine…..

Planul A: Totul merge bine, castigi la loto. Daca n-ai jucat de suficient de mult timp, o victorie usoara e ca ”norocul incepatorului” si s-ar putea sa nu te bucuri cum trebuie de ea. S-ar putea sa te obisnuiesti cu gandul ca va fi la fel de usor totdeauna sau ca de acum incolo esti “aranjat pe viata”(ceea ce descoperi pe parcurs, nu e valabil nici macar atunci cand te aranjeaza EA pe tine…EA, adica viata ).

Planul B: Totul merge prost, nu castigi la loto. Ce e de facut? Poti sa nu mai joci, ca oricum e aleatoare treaba si sanse reale nu prea ai ,cu atat mai putin resurse sa-ti permiti asemenea ’distractii’. Numa’ fraierii care nu stiu ca e mai bine fara, mai joaca. Sau poti oricand sa mai tragi o data. O viata avem si p-aia s-o dormim?! Ce se poate intampla in cel mai rau caz? Sa nu castigi(decat experienta) [ce replica amara, toti vor locul 1, nimeni nu concureaza pt experienta].

Cum stii ca ai casigat la loto? Ca emisiunea asta nu e prezentata de nenea ala care e si el om cu animalu’ in reclame(* ”hai bre…doar nu suntem animale!”)…si nici pe la TV nu prea am vazut asemenea programe in prime time….Cum stii? De unde poti sa afli? Daca cumva esti castigator?????

Am folosit metafora asta cu jucatul la loto pentru ca sunt o mie de lucruri pe care le consideram ca fiind in afara sferei noastre de capacitate/abilitate/actiune…si dragostea sau succesul sunt doar 2 dintre ele…si daca succesul mai e sustinut de vorba aia ”norocul si-l mai face omu’ si cu mana lui”, pentru dragoste totul este un serendipity total…credem in “suflete pereche” (pe care le vom gasi candva, pentru ca, nu-i asa, pentru fiecare exista cate cineva ), credem in coincidente si in destin….Asa ca mi s-a parut foarte normal sa ma intreb: ”cand stii ca trebuie sa te opresti?Cand stii ca nu mai trebuie sa umbli dupa cai verzi pe pereti, cu ideea ca asta nu e tot ce vrei si tu poti mai mult? Daca cumva ai intalnit deja cel mai mult posibil?…..

Stii ca ai castigat la loto cand nu mai vrei sa joci? Sau cand esti sigur ca ai castigat?