Curiozitatea a omorat pisica obosita

Procesul de decidere a deschiderii unui e-mail ar trebui sa fie:

1.Este de la o persoana pe care o cunosc? Da, treci la pasul urmator/Nu, dar suna a nume de om normal–>wake-up curiosity.

2.Subiectul mailului suna a ceva completat automat de un computer programat sa faca asta? Da, ar trebui sa fii atent la continut/Nu, wake-up curiosity.

Un nume de Om + un subiect diferit de “Buna!” sau  “Salut!” ar trebui sa fie un indiciu suficient de bun pentru a deschide scrisorica, a o citi, si eventual a-i vizualiza atasamentele/linkurile/etc.

Ar trebui. Asta in cazul in care nu sunteti eu, care eu s-a oprit la primul pas, a vazut o adresa vag [!!!] cunoscuta si s-a decis sa deschida linkul care se gasea in corpul altfel complet gol [!!!] al e-mailului. Mda, stiu. Partea buna e ca ..nu stiu care e partea buna, dar partea proasta e ca l-am deschis. Sper ca ati invatat o lectie buna din asta si data viitoare cand deschideti inbox-ul, treceti ATENT in revista numele, subiectul si alte informatii ajutatoare. Fiindca d-aia sunt puse acolo.

Bonus: pentru iubitorii de normalitate:  http://www.viruscomix.com/notfunnyagain.jpg  [ si nu, nu e linkul din mail-ul deschis de mine, oricat de exagerat de amuzant ar parea ]

In ultimul timp

Am dezvoltat o alergie interna fata de toate lucrurile care merg prost din cauza nepasarii. Mi-am descoperit instincte de supravietuire [adecvata, nu fortata- asa cum e cand toata lumea face ceva ce n-ar trebui sa faca, dar e mult prea energy-consuming sa-si miste fundurile catre obiceiuri mai bune], m-am surprins de propria-mi lene si am inceput cautarea de un ‘Claritine’ suficient de bun ca sa functioneze in astfel de momente. In plus fata de astea, am aflat ca Windows7 e offlimits pentru calculatorul meu pensionar si in urma cu noile tehnologii. Which kinda sucks, fiindca era singurul lucru care ma tinea in priza pentru o noua instalare de sistem de operare – proces anevoios, care, acum ca nu mai exista tentatia, va fi amanat ’till the end of time, cand calculatorul meu va ajunge la muzeul Windows Xp si nu va mai trebui sa ma gandesc la asta.

Pe scurt, 6/8 ore petrecute pe plantatie saptamana asta m-au mai imbatranit cu 5 ani, astfel ca joia dinaintea unei vineri binemeritate miroase al naibii de asemanator cu week-endul. Desi n-ar trebui. Daaarrr, dupa o tura de Afi Palace cacamaca, luat de 3 ori la parter, 2 ori la etaj + pierderile de traseu de rigoare dupa o trezire fulger la 06.30, 3 ore de curs ametitor de plictisitor si o alta lucrare la un alt curs, am ajuns sa-mi simt niste muschi care uitasem ca exista in dotare. Asa ca adaugam la faptul ca deja mi-e somn [si nu e decat 19.27], si faptul ca trebuie  sa adorm cu febra musculara [yes, I'm that fit].

N-o sa fim niciodata MIT

Fiindca scopul ultim al invatamatului nostru universitar nu e sa-ti dea aripi sa continui, ci sa te faca sa intelegi cat de tampit ai putut sa ajungi si cat de destepti sunt cei care iti predau. Fiindca numar pe degetele de la o mana oamenii care aveau ce cauta sa-si impartaseasca cunostintele altora, si am o lista intreaga de persoane care n-au inteles nimic din modulul de pedagogie[asta daca l-au facut]. Fiindca sunt profesori care dau note dupa semnul zodiacal si ascendenti, sau care nu accepta studenti in sala de curs daca au la mana ceasuri electronice[bad karma, cica!--daca-mi aratati unde anume se insinueaza aceasta karma intr-o facultatea profund tehnica, promise to drop the idea]. Fiindca in ditamai facultatea de electronica, sunt inca profesori care n-au nici o treaba cu tehnologia si dau zoom la jpg-uri mutand mai aproape/departe masa pe care sta proiectorul. Fiindca sunt atatia oameni care ar trebui sa dea 2 bani pe faptul ca au 100 de perechi de urechi, si se limiteaza la a te face “idiot” sau “incompetent”. Fiindca intr-o universitate in care sunt 5 studente/grupa[intr-un caz fericit] se gasesc asistenti care sa remarce “Te-ai descurcat destul de bine, pentru o fata”. Fiindca sunt indrumatori de licenta care-ti pot raspunde la intrebari invocand “Cauta si tu pe Google”. Fiindca sunt oameni care nu inteleg ca o propozitie are un inceput si un sfarsit si nu pot face nici macar efortul sa se concentreze sa-ti raspunda la ce ai intrebat.

Fiindca la noi personalul de curatenie isi ia cafeaua de dimineata+tigara aferenta in sala care se presupune a fi curatata pana la 7.45 cand sosesc studentii, si fiindca nici un angajat al vreunei institutii de stat[cu atat mai putin una cu pretentii de tipul U-N-I-V-E-R-S-I-T-A-T-E] n-ar trebui sa-si permita sa se adreseze studentilor cu “porcilor”.Fiindca anul trecut nici la sfarsitul lui noiembrie nu exista caldura in corpul principal, iar scrisul cu manusi era la ordinea zilei. Fiindca abia la inceputul lui octombrie s-a schimbat geamul spart de pe un nenorocit de hol pe care asa il stiu de cand am intrat in facultate. Fiindca inca exista scaune in niste sali de curs din care ies paie. Fiindca nimic nu se face daca nu exista un interes la mijloc.

D-aia n-o sa fim niciodata MIT, domnule profesor, fiindca suntem prea aroganti ca sa ne pese de orice altceva decat confortul propriu si personal. Incepand ierarhic de sus in jos.

133

Aproape de la un capat la celalalt. Altfel n-as fi aflat ca mai nou RATB aproximeaza durata pana la destinatie [si unde pui ca am batut statisticile si am ajuns mai devreme decat era asteptat].

M-am urcat intr-o masina aproape goala, pe un scaun de la fereastra si-asteptam sa-mi treaca prin fata ochilor jumatate de Bucuresti. Incepand cu Gara de Nord. Care  imi pare din ce in ce mai…urata. Mai urata, chiar, decat anul trecut. Zicem urata, fiindca slinoasa, odioasa, dubioasa si murdara sunt cuvinte prea grele. Cat meditam eu la comparatia intre gara noastra si gara lor [asta, de exemplu, seamana dar nu rasare si  numai pe ea o am ca  termen de comparatie], am si ajuns la Romana. Unde octombrie inseamna entuziasm si lumea chiar vine la facultate [nu, nu vreau sa fiu rea, chiar nu stiu ce frecventa are Ase-u', numai ca mi s-a parut foooarte multa lume pentru o amarata zi de joi, ora 14.40---dezavantajul de a invata la capatul pamantului prima pe dreapta, unde bulucul de la metrou se indreapta in mod inevitabil, intr-o aceeasi directie, la ore prefixate de tipul 07.50, 09.50, etc]. Fashion at its most [nu neaparat si at its best].

Pe undeva prin zona, au urcat 2 fete ale caror varste au fost imposibil de aproximat pentru creierul meu inghetat 6 ore de curs [sa zicem cel putin liceu, maxim ultimul an de facultate]. Probabil ca nu mi-ar fi atras atentia daca n-as fi auzit-o vorbind la telefon pe una din ele: sunase la “informatii” [mai exista asa ceva? o fi fost vorba de ala de la Romtelecom de se da Informer these days? we will never know]. Cert e ca avea nevoie de numar de telefon de la Plaza Romania, sa verifice [acolo, pe loc, live si in direct din 133] daca exista magazinul x. Nici asta nu mi-ar fi atras atentia daca n-ar fi fost ceasul asta. Moment in care am ridicat ochii [marturisesc ca ma asteptam sa fie mai scump] si am observat si tinutele, si machiajul, si incaltarile. Asta apropo de fashion. Nelamurirea mea ramane apropo de relatia dintre ele doua:

1:- Mergem sa cautam si blugi? [insert fata rugatoare cu ochi umezi]

2: Sigur ca da.

1: Si dupa, poate mergem in barul ala [n-am fost chiar atat de atenta][insert also aceeasi fata rugatoare, care parca iesise cu mami la plimbare si mami trebuia convinsa cu argumente sentimentale de ceva anume]

2:Da, mergem.

Unele lucruri n-am sa le inteleg niciodata.

Masina s-a golit rapid inainte de Timpuri Noi, cand am vazut albastrul de controlor si nimeni nu mai stia pe unde sa sara afara[amuzant mi s-a parut ca si cei care aveau abonament incepusera sa se agite la fel ca restul detinatorilor de musca sub caciula].

Am coborat aproape de capat, dintr-o masina aproape la fel de goala ca cea in care ma urcasem cu numai 80 de minute mai devreme.

Da, mai scriu pe blog

Cateodata. Cand nu mi-e prea rusine ca a trecut atata timp incat nu mai stiu sa leg o fraza suficient de coerent, logic sau amuzant , cand am noroc si planetele mi se aliniaza ca electronii sa nu fuga toti intr-o aceeasi directie, scurtcircuitandu-mi in numeroase randuri sursa sau cand apuc sa stau in fata monitorului atat de mult incat sa realizez ca daca deschid 6 drafturi in 5 zile n-o sa recupereze timpul ‘pierdut’ pana acum.

De fapt, am ruginit. Si mi-e din ce in ce mai greu sa consider ca ceva merita sa ajunga aici, drept pentru care nu mai ajunge  aproape nimic. Dar nu e nici o zi mai buna ca o zi de luni, cand daca decizi ceva o sa te tina muuult si bine, nu?

Nu, dar de undeva trebuia sa incep.

D’aia sunt a little rough around the edges. Daca erati curiosi.

A little rough around the edges

Una alba

Cand esti abia anul trei (3) de facultate si incerci sa gasesti un amarat de internship in timp ce restul colegilor tai de liceu termina facultatea, lumea se misca deja destul de repede. Cand aflii ca unii din colegii tai de liceu au facut deja pasul ala important, lumea incepe sa se invarta din ce in ce mai repede si chiar si pentru un moment, uiti ca oamenii se casatoresc la putin dupa majorat de cand era bunica fata (asta e un obicei care nu se invecheste cu vremea) si nu-ti vine in cap decat ca e prea devreme, sunt prea tineri, eu inca n-am terminat facultatea si astia incep sa se ia in jurul meu, cand am ajuns in stadiul asta atat de avansat, ar trebui sa ma ingrijorez?  (plus inca o mie de intrebari de care va scutesc, ideea fiind deja clara).

M-am gandit intotdeauna ca atunci cand o sa ajung sa particip la nuntile prietenilor mei, discrepantele dintre noi nu vor fi atat de mari (ah, nu mai pot sa stau, ca am maine examen vs trebuie sa-i luam scutece lu’ ala micu) , dar am prevazut eu oare in tot acest exercitiu de imaginatie ca acest moment o sa vina atat de curand?

Se pare ca nu. Trebuie sa ma las de predictii. It’s definitely not my field of expertise.

Logout

E ultima saptamana din semestru si, ca intotdeauna cand am treaba de rezolvat, se gasesc lucruri mai bune de facut care sa ma indeparteze usor, dar sigur, de la minunatul plan creionat cu grija de dimineata, cand ma spalam pe dinti.

Joi am lucrare la MT(medii de transmisiune), asta dupa ce miercuri voi avea de predat un proiect java pe care nu stiu nici acum sa-l rulez (asa-i ca comic?), o alta lucrare de seminar la o disciplina pe care o cunoaste toata blogosfera politehnista ca restanta-to-be si un seminar la care am destule sanse sa fiu scoasa la tabla (da, aceasta manevra pedagogica mai este inca folosita prin unele facultati, oricat de ciudat vi s-ar parea). Am uitat ceva? Ah, un laborator de 4 ore in respectiva dimineata, dar care, prin comparatie, nici nu merita trecut pe lista. Si ca sa fie vinerea, vineri, ma asteapta 2 lucrari finale pentru materii (vezi-doamne optionale) care mi-au dat pete pe ficat mai ceva ca restul. Si de marti incep examenele…

Redundant, I say. Ce ar fi toate astea daca n-ai avea o zi de luni libera in care sa pregatesti potopul, dar pe care sa o pierzi convenabil facand orice altceva decat ar trebui?

Pentru oamenii ca mine s-a facut StumbleUpon. Sunt sigura ca un procent remarcabil din oamenii care muncesc cu drag si spor se plictisesc inainte de jumate si cu Internetu’ la purtator, pierd jumatate de zi afland lucruri care, cel mai probabil, n-o sa le foloseasca niciodata (decat in situatiiile in care au prieteni care s-au obisnuit cu aceasta atitudine si care, desi o desconsidera, se folosesc de ea in orice situatie cu putinta, adaugand la frustrarea omului care a pierdut ziua aruncand ochii pe net porecle de genul ‘ InsertNameHere Pagini Aurii ‘ ).

I must logout, I must logout, ….

22

Apologia zilelor de nastere e o chestie care ma fascineaza de cand eram mai mica si toata lumea imi sufla in ureche ca e ziua mea, ca am crescut mare, ca tre’ sa tin minte ca am alt numar de ani decat aveam ieri, etc, etc, si toate astea de pe o zi pe alta, fara a se constata in viata reala respectivele modificari.

Asa ca, in fiecare an  imi propun sa nimeresc fix momentul  in care se face trecerea miraculoasa de la anul care tocmai se incheie la anul care tocmai incepe. Dar fix ca-n povestea (similara) cu Mos Craciun, si anu’ asta am ratat clipa de aur si m-am trezit la 22 de ani, fix ca ieri (alaltaieri ), la 21, cu mai nimic in plus, dar nici neaparat in minus, aceeasi persoana cu care vorbesc in oglinda in fiecare dimineata .

Singura parte buna e ca m-am lamurit ca nu exista Mos Craciun  si ca, uneori, 25 de minute valoreaza mai mult ca o lada de cadouri

Londra in cifre

0 – costul intrarii la cele mai mari muzee (British, Science, Natural History, V&A, National Gallery, etc)

1 – (lira ) costul unei calatorii cu transportul in comun

4,5 – ore am stat in Science Museum (fara sa terminam de vazut, pipait, incercat tot)

4,8 -( lire ) cea mai scumpa calatorie cu metroul (din centru pana la Wimbledon)

5 – (lire ) cea mai ieftina croaziera pe Tamisa (one way only)

6.25 – (lire) costul biletului la un film 3D (pentru studenti, in Science Museum)

8 – oameni vor bea o picatura de ploaie cazuta in Tamisa pana ca aceasta sa ajunga in mare

11 – linii de metrou are London Underground

11.30 – ora la care are loc schimbarea garzii regale

17 – ( lire ) costul biletului pentru London Eye

24 – ora la care se inchid localurile, cat si iluminarea pentru Big Ben & Houses of Parliament

135 – inaltimea, in metri, a celui mai inalt punct al London Eye

311 – trepte in spirala are monumentul ridicat in memoria incendiului

16.438,35 – vizitatori/zi are British Museum

34.274.552 – pietoni trec in fiecare an prin Piccadilly Circus