N-o sa fim niciodata MIT

Fiindca scopul ultim al invatamatului nostru universitar nu e sa-ti dea aripi sa continui, ci sa te faca sa intelegi cat de tampit ai putut sa ajungi si cat de destepti sunt cei care iti predau. Fiindca numar pe degetele de la o mana oamenii care aveau ce cauta sa-si impartaseasca cunostintele altora, si am o lista intreaga de persoane care n-au inteles nimic din modulul de pedagogie[asta daca l-au facut]. Fiindca sunt profesori care dau note dupa semnul zodiacal si ascendenti, sau care nu accepta studenti in sala de curs daca au la mana ceasuri electronice[bad karma, cica!--daca-mi aratati unde anume se insinueaza aceasta karma intr-o facultatea profund tehnica, promise to drop the idea]. Fiindca in ditamai facultatea de electronica, sunt inca profesori care n-au nici o treaba cu tehnologia si dau zoom la jpg-uri mutand mai aproape/departe masa pe care sta proiectorul. Fiindca sunt atatia oameni care ar trebui sa dea 2 bani pe faptul ca au 100 de perechi de urechi, si se limiteaza la a te face “idiot” sau “incompetent”. Fiindca intr-o universitate in care sunt 5 studente/grupa[intr-un caz fericit] se gasesc asistenti care sa remarce “Te-ai descurcat destul de bine, pentru o fata”. Fiindca sunt indrumatori de licenta care-ti pot raspunde la intrebari invocand “Cauta si tu pe Google”. Fiindca sunt oameni care nu inteleg ca o propozitie are un inceput si un sfarsit si nu pot face nici macar efortul sa se concentreze sa-ti raspunda la ce ai intrebat.

Fiindca la noi personalul de curatenie isi ia cafeaua de dimineata+tigara aferenta in sala care se presupune a fi curatata pana la 7.45 cand sosesc studentii, si fiindca nici un angajat al vreunei institutii de stat[cu atat mai putin una cu pretentii de tipul U-N-I-V-E-R-S-I-T-A-T-E] n-ar trebui sa-si permita sa se adreseze studentilor cu “porcilor”.Fiindca anul trecut nici la sfarsitul lui noiembrie nu exista caldura in corpul principal, iar scrisul cu manusi era la ordinea zilei. Fiindca abia la inceputul lui octombrie s-a schimbat geamul spart de pe un nenorocit de hol pe care asa il stiu de cand am intrat in facultate. Fiindca inca exista scaune in niste sali de curs din care ies paie. Fiindca nimic nu se face daca nu exista un interes la mijloc.

D-aia n-o sa fim niciodata MIT, domnule profesor, fiindca suntem prea aroganti ca sa ne pese de orice altceva decat confortul propriu si personal. Incepand ierarhic de sus in jos.

133

Aproape de la un capat la celalalt. Altfel n-as fi aflat ca mai nou RATB aproximeaza durata pana la destinatie [si unde pui ca am batut statisticile si am ajuns mai devreme decat era asteptat].

M-am urcat intr-o masina aproape goala, pe un scaun de la fereastra si-asteptam sa-mi treaca prin fata ochilor jumatate de Bucuresti. Incepand cu Gara de Nord. Care  imi pare din ce in ce mai…urata. Mai urata, chiar, decat anul trecut. Zicem urata, fiindca slinoasa, odioasa, dubioasa si murdara sunt cuvinte prea grele. Cat meditam eu la comparatia intre gara noastra si gara lor [asta, de exemplu, seamana dar nu rasare si  numai pe ea o am ca  termen de comparatie], am si ajuns la Romana. Unde octombrie inseamna entuziasm si lumea chiar vine la facultate [nu, nu vreau sa fiu rea, chiar nu stiu ce frecventa are Ase-u', numai ca mi s-a parut foooarte multa lume pentru o amarata zi de joi, ora 14.40---dezavantajul de a invata la capatul pamantului prima pe dreapta, unde bulucul de la metrou se indreapta in mod inevitabil, intr-o aceeasi directie, la ore prefixate de tipul 07.50, 09.50, etc]. Fashion at its most [nu neaparat si at its best].

Pe undeva prin zona, au urcat 2 fete ale caror varste au fost imposibil de aproximat pentru creierul meu inghetat 6 ore de curs [sa zicem cel putin liceu, maxim ultimul an de facultate]. Probabil ca nu mi-ar fi atras atentia daca n-as fi auzit-o vorbind la telefon pe una din ele: sunase la “informatii” [mai exista asa ceva? o fi fost vorba de ala de la Romtelecom de se da Informer these days? we will never know]. Cert e ca avea nevoie de numar de telefon de la Plaza Romania, sa verifice [acolo, pe loc, live si in direct din 133] daca exista magazinul x. Nici asta nu mi-ar fi atras atentia daca n-ar fi fost ceasul asta. Moment in care am ridicat ochii [marturisesc ca ma asteptam sa fie mai scump] si am observat si tinutele, si machiajul, si incaltarile. Asta apropo de fashion. Nelamurirea mea ramane apropo de relatia dintre ele doua:

1:- Mergem sa cautam si blugi? [insert fata rugatoare cu ochi umezi]

2: Sigur ca da.

1: Si dupa, poate mergem in barul ala [n-am fost chiar atat de atenta][insert also aceeasi fata rugatoare, care parca iesise cu mami la plimbare si mami trebuia convinsa cu argumente sentimentale de ceva anume]

2:Da, mergem.

Unele lucruri n-am sa le inteleg niciodata.

Masina s-a golit rapid inainte de Timpuri Noi, cand am vazut albastrul de controlor si nimeni nu mai stia pe unde sa sara afara[amuzant mi s-a parut ca si cei care aveau abonament incepusera sa se agite la fel ca restul detinatorilor de musca sub caciula].

Am coborat aproape de capat, dintr-o masina aproape la fel de goala ca cea in care ma urcasem cu numai 80 de minute mai devreme.

Da, mai scriu pe blog

Cateodata. Cand nu mi-e prea rusine ca a trecut atata timp incat nu mai stiu sa leg o fraza suficient de coerent, logic sau amuzant , cand am noroc si planetele mi se aliniaza ca electronii sa nu fuga toti intr-o aceeasi directie, scurtcircuitandu-mi in numeroase randuri sursa sau cand apuc sa stau in fata monitorului atat de mult incat sa realizez ca daca deschid 6 drafturi in 5 zile n-o sa recupereze timpul ‘pierdut’ pana acum.

De fapt, am ruginit. Si mi-e din ce in ce mai greu sa consider ca ceva merita sa ajunga aici, drept pentru care nu mai ajunge  aproape nimic. Dar nu e nici o zi mai buna ca o zi de luni, cand daca decizi ceva o sa te tina muuult si bine, nu?

Nu, dar de undeva trebuia sa incep.

D’aia sunt a little rough around the edges. Daca erati curiosi.

A little rough around the edges

Una alba

Cand esti abia anul trei (3) de facultate si incerci sa gasesti un amarat de internship in timp ce restul colegilor tai de liceu termina facultatea, lumea se misca deja destul de repede. Cand aflii ca unii din colegii tai de liceu au facut deja pasul ala important, lumea incepe sa se invarta din ce in ce mai repede si chiar si pentru un moment, uiti ca oamenii se casatoresc la putin dupa majorat de cand era bunica fata (asta e un obicei care nu se invecheste cu vremea) si nu-ti vine in cap decat ca e prea devreme, sunt prea tineri, eu inca n-am terminat facultatea si astia incep sa se ia in jurul meu, cand am ajuns in stadiul asta atat de avansat, ar trebui sa ma ingrijorez?  (plus inca o mie de intrebari de care va scutesc, ideea fiind deja clara).

M-am gandit intotdeauna ca atunci cand o sa ajung sa particip la nuntile prietenilor mei, discrepantele dintre noi nu vor fi atat de mari (ah, nu mai pot sa stau, ca am maine examen vs trebuie sa-i luam scutece lu’ ala micu) , dar am prevazut eu oare in tot acest exercitiu de imaginatie ca acest moment o sa vina atat de curand?

Se pare ca nu. Trebuie sa ma las de predictii. It’s definitely not my field of expertise.

Logout

E ultima saptamana din semestru si, ca intotdeauna cand am treaba de rezolvat, se gasesc lucruri mai bune de facut care sa ma indeparteze usor, dar sigur, de la minunatul plan creionat cu grija de dimineata, cand ma spalam pe dinti.

Joi am lucrare la MT(medii de transmisiune), asta dupa ce miercuri voi avea de predat un proiect java pe care nu stiu nici acum sa-l rulez (asa-i ca comic?), o alta lucrare de seminar la o disciplina pe care o cunoaste toata blogosfera politehnista ca restanta-to-be si un seminar la care am destule sanse sa fiu scoasa la tabla (da, aceasta manevra pedagogica mai este inca folosita prin unele facultati, oricat de ciudat vi s-ar parea). Am uitat ceva? Ah, un laborator de 4 ore in respectiva dimineata, dar care, prin comparatie, nici nu merita trecut pe lista. Si ca sa fie vinerea, vineri, ma asteapta 2 lucrari finale pentru materii (vezi-doamne optionale) care mi-au dat pete pe ficat mai ceva ca restul. Si de marti incep examenele…

Redundant, I say. Ce ar fi toate astea daca n-ai avea o zi de luni libera in care sa pregatesti potopul, dar pe care sa o pierzi convenabil facand orice altceva decat ar trebui?

Pentru oamenii ca mine s-a facut StumbleUpon. Sunt sigura ca un procent remarcabil din oamenii care muncesc cu drag si spor se plictisesc inainte de jumate si cu Internetu’ la purtator, pierd jumatate de zi afland lucruri care, cel mai probabil, n-o sa le foloseasca niciodata (decat in situatiiile in care au prieteni care s-au obisnuit cu aceasta atitudine si care, desi o desconsidera, se folosesc de ea in orice situatie cu putinta, adaugand la frustrarea omului care a pierdut ziua aruncand ochii pe net porecle de genul ‘ InsertNameHere Pagini Aurii ‘ ).

I must logout, I must logout, ….

22

Apologia zilelor de nastere e o chestie care ma fascineaza de cand eram mai mica si toata lumea imi sufla in ureche ca e ziua mea, ca am crescut mare, ca tre’ sa tin minte ca am alt numar de ani decat aveam ieri, etc, etc, si toate astea de pe o zi pe alta, fara a se constata in viata reala respectivele modificari.

Asa ca, in fiecare an  imi propun sa nimeresc fix momentul  in care se face trecerea miraculoasa de la anul care tocmai se incheie la anul care tocmai incepe. Dar fix ca-n povestea (similara) cu Mos Craciun, si anu’ asta am ratat clipa de aur si m-am trezit la 22 de ani, fix ca ieri (alaltaieri ), la 21, cu mai nimic in plus, dar nici neaparat in minus, aceeasi persoana cu care vorbesc in oglinda in fiecare dimineata .

Singura parte buna e ca m-am lamurit ca nu exista Mos Craciun  si ca, uneori, 25 de minute valoreaza mai mult ca o lada de cadouri

Londra in cifre

0 – costul intrarii la cele mai mari muzee (British, Science, Natural History, V&A, National Gallery, etc)

1 – (lira ) costul unei calatorii cu transportul in comun

4,5 – ore am stat in Science Museum (fara sa terminam de vazut, pipait, incercat tot)

4,8 -( lire ) cea mai scumpa calatorie cu metroul (din centru pana la Wimbledon)

5 – (lire ) cea mai ieftina croaziera pe Tamisa (one way only)

6.25 – (lire) costul biletului la un film 3D (pentru studenti, in Science Museum)

8 – oameni vor bea o picatura de ploaie cazuta in Tamisa pana ca aceasta sa ajunga in mare

11 – linii de metrou are London Underground

11.30 – ora la care are loc schimbarea garzii regale

17 – ( lire ) costul biletului pentru London Eye

24 – ora la care se inchid localurile, cat si iluminarea pentru Big Ben & Houses of Parliament

135 – inaltimea, in metri, a celui mai inalt punct al London Eye

311 – trepte in spirala are monumentul ridicat in memoria incendiului

16.438,35 – vizitatori/zi are British Museum

34.274.552 – pietoni trec in fiecare an prin Piccadilly Circus

Londra in poze

Pregatiri

Nu mai sunt decat 5 zile si cateva ore (sau poate ca 6 zile fara cateva ore, cine mai tine socoteala?). Incerc sa ma abtin pe cat posibil de la liste, planificari si strategii, vizitat site-uri, comparat preturi, descoperit locuri si lungit liste. Da, daca ar fi dupa mine, avand in vedere ca e prima stampila de pe (noul si usor obtinutul) pasaport – cine a mai auzit sa stai 5 minute la coada la Pasapoarte? Unde e bucuria injurarii sistemului, a maraielilor cu functionaru’ public, unde e pasiunea, unde e crima de nervi? Cum sa apreciezi la adevarata valoare documentul oficial daca totul e civilizat, pus la punct si fara intarzieri penibile? – as vrea sa vad tot, sa fac tot, sa pot sa-mi derulez in cap fiecare pas al calatoriei ca sa fiu sigura ca n-am uitat nimic acasa si ca totul va fi in regula. Da, daca as putea, as planifica pana la ultimul minut fiecare din cele aproape 100 ore petrecute oficial in Londra. Ca sa fiu eu sigura.

Dar fiindca nu sunt de capul meu, si nici consultatii psiho nu sunt incluse in asigurarea de calatorie, listele s-au transformat in draft-uri, planificarile in “idei generale” si strategiile le-am sters pur si simplu de pe lista. Acum, in noua atitudine boema proaspat adoptata, as vrea o calatorie fara stresul vizitarii a x muzee- “Nu se poate sa mergi la Londra si sa nu vizitezi x”, fara bifarea in agenda virtuala a x locuri de ne-mai-vazut-ne-mai-intalnit, as vrea o calatorie la picior. Sunt constienta ca la stadiul de Junior Turist in  care ma aflu nu-mi permit nazurile de a ma trezi dimineata si a pleca incotro duce drumul, dar macar am dobandit o perspectiva mai light si mai less control freak (de parca asta ar fi posibil, dar in fine, sa visam).

Din toata euforia asta a iesit si ceva bun: am decoperit 2 parinti mai nebuni decat cei 3 copii ai lor, care au plecat in calatorie in jurul lumii. Mai multe detalii aici, unde gasiti toata povestea, poze din locurile pe care le-au vazut, planuri si planificari, cumparaturi si altele. Absolut minunat.

In alta ordine de idei, proiectele zac, editatul de CV-uri, asijderea, nu mai conteaza nimic decat saptamana viitoare.

“Iti dai seama ca mergem la Londra???”