Una alba

Cand esti abia anul trei (3) de facultate si incerci sa gasesti un amarat de internship in timp ce restul colegilor tai de liceu termina facultatea, lumea se misca deja destul de repede. Cand aflii ca unii din colegii tai de liceu au facut deja pasul ala important, lumea incepe sa se invarta din ce in ce mai repede si chiar si pentru un moment, uiti ca oamenii se casatoresc la putin dupa majorat de cand era bunica fata (asta e un obicei care nu se invecheste cu vremea) si nu-ti vine in cap decat ca e prea devreme, sunt prea tineri, eu inca n-am terminat facultatea si astia incep sa se ia in jurul meu, cand am ajuns in stadiul asta atat de avansat, ar trebui sa ma ingrijorez?  (plus inca o mie de intrebari de care va scutesc, ideea fiind deja clara).

M-am gandit intotdeauna ca atunci cand o sa ajung sa particip la nuntile prietenilor mei, discrepantele dintre noi nu vor fi atat de mari (ah, nu mai pot sa stau, ca am maine examen vs trebuie sa-i luam scutece lu’ ala micu) , dar am prevazut eu oare in tot acest exercitiu de imaginatie ca acest moment o sa vina atat de curand?

Se pare ca nu. Trebuie sa ma las de predictii. It’s definitely not my field of expertise.

Logout

E ultima saptamana din semestru si, ca intotdeauna cand am treaba de rezolvat, se gasesc lucruri mai bune de facut care sa ma indeparteze usor, dar sigur, de la minunatul plan creionat cu grija de dimineata, cand ma spalam pe dinti.

Joi am lucrare la MT(medii de transmisiune), asta dupa ce miercuri voi avea de predat un proiect java pe care nu stiu nici acum sa-l rulez (asa-i ca comic?), o alta lucrare de seminar la o disciplina pe care o cunoaste toata blogosfera politehnista ca restanta-to-be si un seminar la care am destule sanse sa fiu scoasa la tabla (da, aceasta manevra pedagogica mai este inca folosita prin unele facultati, oricat de ciudat vi s-ar parea). Am uitat ceva? Ah, un laborator de 4 ore in respectiva dimineata, dar care, prin comparatie, nici nu merita trecut pe lista. Si ca sa fie vinerea, vineri, ma asteapta 2 lucrari finale pentru materii (vezi-doamne optionale) care mi-au dat pete pe ficat mai ceva ca restul. Si de marti incep examenele…

Redundant, I say. Ce ar fi toate astea daca n-ai avea o zi de luni libera in care sa pregatesti potopul, dar pe care sa o pierzi convenabil facand orice altceva decat ar trebui?

Pentru oamenii ca mine s-a facut StumbleUpon. Sunt sigura ca un procent remarcabil din oamenii care muncesc cu drag si spor se plictisesc inainte de jumate si cu Internetu’ la purtator, pierd jumatate de zi afland lucruri care, cel mai probabil, n-o sa le foloseasca niciodata (decat in situatiiile in care au prieteni care s-au obisnuit cu aceasta atitudine si care, desi o desconsidera, se folosesc de ea in orice situatie cu putinta, adaugand la frustrarea omului care a pierdut ziua aruncand ochii pe net porecle de genul ‘ InsertNameHere Pagini Aurii ‘ ).

I must logout, I must logout, ….

22

Apologia zilelor de nastere e o chestie care ma fascineaza de cand eram mai mica si toata lumea imi sufla in ureche ca e ziua mea, ca am crescut mare, ca tre’ sa tin minte ca am alt numar de ani decat aveam ieri, etc, etc, si toate astea de pe o zi pe alta, fara a se constata in viata reala respectivele modificari.

Asa ca, in fiecare an  imi propun sa nimeresc fix momentul  in care se face trecerea miraculoasa de la anul care tocmai se incheie la anul care tocmai incepe. Dar fix ca-n povestea (similara) cu Mos Craciun, si anu’ asta am ratat clipa de aur si m-am trezit la 22 de ani, fix ca ieri (alaltaieri ), la 21, cu mai nimic in plus, dar nici neaparat in minus, aceeasi persoana cu care vorbesc in oglinda in fiecare dimineata .

Singura parte buna e ca m-am lamurit ca nu exista Mos Craciun  si ca, uneori, 25 de minute valoreaza mai mult ca o lada de cadouri

Londra in cifre

0 – costul intrarii la cele mai mari muzee (British, Science, Natural History, V&A, National Gallery, etc)

1 – (lira ) costul unei calatorii cu transportul in comun

4,5 – ore am stat in Science Museum (fara sa terminam de vazut, pipait, incercat tot)

4,8 -( lire ) cea mai scumpa calatorie cu metroul (din centru pana la Wimbledon)

5 – (lire ) cea mai ieftina croaziera pe Tamisa (one way only)

6.25 – (lire) costul biletului la un film 3D (pentru studenti, in Science Museum)

8 – oameni vor bea o picatura de ploaie cazuta in Tamisa pana ca aceasta sa ajunga in mare

11 – linii de metrou are London Underground

11.30 – ora la care are loc schimbarea garzii regale

17 – ( lire ) costul biletului pentru London Eye

24 – ora la care se inchid localurile, cat si iluminarea pentru Big Ben & Houses of Parliament

135 – inaltimea, in metri, a celui mai inalt punct al London Eye

311 – trepte in spirala are monumentul ridicat in memoria incendiului

16.438,35 – vizitatori/zi are British Museum

34.274.552 – pietoni trec in fiecare an prin Piccadilly Circus

Londra in poze

Pregatiri

Nu mai sunt decat 5 zile si cateva ore (sau poate ca 6 zile fara cateva ore, cine mai tine socoteala?). Incerc sa ma abtin pe cat posibil de la liste, planificari si strategii, vizitat site-uri, comparat preturi, descoperit locuri si lungit liste. Da, daca ar fi dupa mine, avand in vedere ca e prima stampila de pe (noul si usor obtinutul) pasaport – cine a mai auzit sa stai 5 minute la coada la Pasapoarte? Unde e bucuria injurarii sistemului, a maraielilor cu functionaru’ public, unde e pasiunea, unde e crima de nervi? Cum sa apreciezi la adevarata valoare documentul oficial daca totul e civilizat, pus la punct si fara intarzieri penibile? – as vrea sa vad tot, sa fac tot, sa pot sa-mi derulez in cap fiecare pas al calatoriei ca sa fiu sigura ca n-am uitat nimic acasa si ca totul va fi in regula. Da, daca as putea, as planifica pana la ultimul minut fiecare din cele aproape 100 ore petrecute oficial in Londra. Ca sa fiu eu sigura.

Dar fiindca nu sunt de capul meu, si nici consultatii psiho nu sunt incluse in asigurarea de calatorie, listele s-au transformat in draft-uri, planificarile in “idei generale” si strategiile le-am sters pur si simplu de pe lista. Acum, in noua atitudine boema proaspat adoptata, as vrea o calatorie fara stresul vizitarii a x muzee- “Nu se poate sa mergi la Londra si sa nu vizitezi x”, fara bifarea in agenda virtuala a x locuri de ne-mai-vazut-ne-mai-intalnit, as vrea o calatorie la picior. Sunt constienta ca la stadiul de Junior Turist in  care ma aflu nu-mi permit nazurile de a ma trezi dimineata si a pleca incotro duce drumul, dar macar am dobandit o perspectiva mai light si mai less control freak (de parca asta ar fi posibil, dar in fine, sa visam).

Din toata euforia asta a iesit si ceva bun: am decoperit 2 parinti mai nebuni decat cei 3 copii ai lor, care au plecat in calatorie in jurul lumii. Mai multe detalii aici, unde gasiti toata povestea, poze din locurile pe care le-au vazut, planuri si planificari, cumparaturi si altele. Absolut minunat.

In alta ordine de idei, proiectele zac, editatul de CV-uri, asijderea, nu mai conteaza nimic decat saptamana viitoare.

“Iti dai seama ca mergem la Londra???”

And so it is

Inainte de toate a fost ideea: cum ar fi daca am pleca la Londra cateva zile ?

Si oricat de surprinzator ar parea, de data asta, executia ideii a fost partea cea mai simpla. Asa m-am trezit zilele trecute, la un interval de timp >> 5minute de la achizitionarea biletelor de avion, ca eu chiar trebuie sa-mi fac pasaport (urasc pozele fortate de imprejurari oficiale in care trebuie sa nu zambesc asa cum o fac deobicei, asta ca sa nu creada aia de la vama ca am venit cu  vreun gand dubios in sacosa), ca eu chiar trebuie sa ma hotarasc la o lista finita (si rezonabila) de chestii pe care vreau sa le vad, si last, but definitely not least, ca eu chiar trebuie sa ma sui in avion. Si oricat de suprinzator ar parea, desi am copt ideea asta de mai bine de 3 luni de-acum, jur ca nici un moment nu mi-a trecut prin cap ca eu chiar va trebui sa ma sui intr-un avion.

Brusc, mi-am adus aminte cat urasc inaltime si cat de mult am putut sa ma bucur cand m-am dat jos din telecabina (dupa experienta cu telegondola de anul trecut, recunosc ca pana si eu ma asteptam ca anu’ asta sa fie mai usor; dar ghici ce? am tremurat tot drumul pana sus, si nici drumul de intoarcere n-a fost mai breaz).Tot asa cum numai eu am putut  sa-mi induc un gol in stomac la mersul cu metroul, constientizand fiecare curba, viteza, accelaratia si alte marimi fizice de miscare ce mi-au dat o incredibila durere de cap dupa numai 3 statii.

La momentul vorbirii, incerc sa-mi autoeduc centrii fricii sa nu mai reactioneze cu hiperventilatie la cuvintele “avion”, “escala” (ce poate fi mai rau decat un drum cu avionul? un drum cu avionul in care ai escala, un calcul simplu ne demonstreaza ca in loc de 1 x desprindere de pe sol+1 x aterizare, ai 2 x desprindere de pe sol+2 x aterizare), “centura de siguranta” (such a meaningless word, in contextul de fata) fortandu-ma sa vizualizez tone de poze facute de pe scaunul de la geam (unde am fost amenintata ca voi fi exilata, “ca sa-mi inving frica”). Asa ca in loc sa termin ce aveam de terminat pe ziua de azi, procrastinez cu nesimtire.

Esti sigur ca nu putem sa ajungem la Londra altfel decat cu avionul ?

Agenda unui vis

Generozitate de primavara

Cobor sa iau Catavencu de la buticul cu ziare din colt. Another ordinary joi, cand uit sa cumpar ziarul de miercuri, poate un pic mai cald ca in celelalte joi cand uitam sa iau ziarul de miercuri.

Ca deobicei, inghesuiala de persoane de varsta a treia intru scoaterea din uz a tutoror integramelor existente pe piata, de data asta scenariul cu doar 2 personaje inaintea mea, la coada. Lu’ mamaie ii cade manusa de catifea pe jos, i-o ridic, i-o arat, imi multumeste cu toti dintii, in timp ce cu amandoua mainile indesa integramele in sacosa. Tataie, pe de alta parte, e consternat ca n-a ajuns numarul x din revista aia pe care o cumpara el de atata timp si mai intarzie coada cu 2 minute, cerandu-i socoteala lu’ tanti din spatele tejghelei. E mai cald afara, nu ma supar, poate si eu o sa fac la fel cand n-oi mai avea altceva de facut decat integrame si sudoku.

O privire complice din spatele tejghelei imi cerii banii si comanda din priviri, doar-doar o intelege tataie ca nu e rost de alte discutii daca revista chiar nu exista. Intind banii, primesc ziarul, ma gandesc ca n-am stat atat de mult la coada de o gramada de timp.

Dau sa plec, in spatiul personal de 20cm ma lovesc de tipu’ cu florile din celalalt colt. De ce m-o inghesui pe mine, cand pe trotuarul de visavis nu e nimeni? zic, in timp ce floarea pe care o avea in mana imi invadeaza si restul de 5cm de spatiu personal care-mi mai ramasese, pe o replica din care am inteles doar “ia” si “1 martie”.

Iau deci floarea.Ce a zis, we’ll never know (desi my best guess a fost Ia, fa, o floare de 1 Martie, nu pot sa fiu intr-atat de suspicioasa incat sa asociez un gest asa dragut cu o replica atat de … netraditionala. Cica generozitate de primavara.)

Voluntariat la indemana

Sinopsis: De azi inainte, trebuie doar sa vrei.

Asa cum ziceam mai demult, inca sunt de parere ca n-are cum sa nu-ti placa voluntariatul. E doar o chestie de finding your right match. Si fiindca nu e chiar usor sa-ti dai singur seama ce ti-ar placea, pana n-ai vazut toate posibilitatile, o mana de oameni destepti si entuziasti a pus la punct un portal -  pentru restul de oameni care n-au avut ocazia pana acum sa devina si mai destepti, si mai entuziasti.

In mai putine cuvinte fie zis, daca vrei sa faci voluntariat, dar nu stii unde, intri  pe site, cantaresti optiunile, alegi ce-ti place, iti faci cont si aplici. Ai de unde alege, slava Domnului, si, veste buna, nu e numai pentru Bucuresti!

Asa ca tot ce trebuie sa faci e sa te trezesti intr-o dimineata on the right side of the bed, sa ai putina rabdare sa gasesti ce ti se potriveste si trei sferturi de drum a fost deja facut. Nu mai ramane decat sa incerci sa-ti pastrezi entuziasmul, sa-ti faci intotdeauna timp si sa profiti de fiecare ocazie